Râmnicu Vâlcea: La 74 de ani este cea mai în vârstă femeie pescar (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venită din Basarabia, Ileana Ivan pescuieşte de la de şase ani, primul care i-a pus undiţa în mână fiind tatăl ei

În această dimineaţă, pe o baltă din imediata vecinătate a Oltului, în cartierul Nord din Ramnicu Vâlcea, printre sutele de pescari, o femeie aruncă cu undiţa în apă. Ne oprim să schimbăm câteva vorbe, moment în care scoate cârligul din apă, iar în cârlig este un carăşel. „Chiar şi atunci când nu prind nimic, eu mă bucur că aici, pe marginea apei, pot să respir un aer curat. E sănătate cu adevărat şide aceea eu în viaţa mea n-am făcut o injecţie", povesteşte femeia pescar. Ileana Ivan are 74 de ani şi s-a născut în Basarabia, dincolo de Prut şi este considerată cea mai în vârstă femeie pescar din Râmnicu Vâlcea.

image


Are undiţă din anul 1962


Tuşa Elena, cum îi spun cei dragi, a lucrat ca maşinist la fostul Combinat de Prelucrarea Lemnului, din Râmnicu Vâlcea. „Tata m-a luat pe baltă de când aveam şase ani. Când el prindea peştele, eu i-l aruncam înapoi în apă. Când eu am prins primul peşte, tata mi l-a aruncat el în apă. Am plâns câteva zile, dar de atunci nu am mai aruncat peştii tatei", povesteşte. Nu de puţine ori, Ileana Ivan se trezeşte din „viul nopţii" şi pleacă la pescuit pe Olt, la Racoviţa, Câineni sau în zona Lotru. Undiţa cu care pescuieşte este foarte veche. „O am de la tata, din anul 1962 şi este din sârmă de cupru şi nu vreau să o schimb", spune femeia care agaţă nadă în cârlig şi aruncă. Cristian Badi (38 ani), un pescar înfocat, ne spune: „O ştiu pe tuşa Elena de când eram de-o şchioapă. Ea mi-a pus undiţa în mână. Este o femeie cumpătată şi cumsecade", povesteşte pescarul. Cât priveşte recordul celui mai mare peşte prins vreodată, tuşa Elena spune că acesta a fost un caras de 3,8 kg.

Din 31 martie, liber la pescuit


Pe râul Olt se poate pescui începând cu data de 31 martie, când a fost deschis oficial sezonul la pescuit. El durează până pe data 15 septembrie când intră în vigoare legea prohibiţiei. De la acea dată pescuitul este interzis până la 31 decembrie 2010, iar amenzile aplicate pot fi de la 600 la 1.000 de lei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite