Râmnicu Vâlcea: Carina Mureşan e Mini Miss România la doar 13 ani
0A fost declarată ca fiind una din cele mai frumoase fetiţe din România. La vârsta ei urmează foarte multe cursuri care o ajută să dea bine în societate.
profil
NĂSCUT Ă - 22 decembrie 1996, Râmnicu Vâlcea.
STUDII - Elevă în clasa a VI-a la Şcoala Generală Nr.10, din Râmnicu Vâlcea.
IDEALURI - Să devină creatoare de modă.
În urmă cu şase luni, după cursul de balet, Carina Mureşan, a văzut pe holul Şcolii Populare de Artă şi Meserii, un afiş care anunţa ca la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul din Vâlcea va avea loc o preselecţie pentru concursul Mini Topmodel România. „Preselecţia avea loc peste câteva zile şi am mers şi eu să văd ce şanse am. Au fost trei probe. Una de autoprezentare, alta să prezentăm o ţinută de zi şi o probă de talent la care am interpretat «Lacul Lebedelor»", povesteşte Carina. La câteva zile de la preselecţia susţinută de Organizaţia Miss România, Carina a primit răspunsul că a fost aleasă pentru a merge mai departe. A doua preselecţie a avut loc la Craiova şi Carina a reuşit să treacă şi peste ea. Faza regională a avut loc, tot la Craiova şi eleva a reuşit să obţină trei premii. „Am făcut reclamă la un ruj, am dansat un vals de Frederic Chopin şi am prezentat o ţinută. Am fost aleasă Vice Mini Miss Oltenia, Mini Model Oltenia şi am primit premiu pentru cel mai frumos zâmbet. Aşa am reuşit să ajung şi la faza naţională", spune Carina.
Ia cursuri de balet şi de teatru
Faza naţională a concursul Mini Topmodel România a avut loc la Bucureşti pe 29 mai 2010. Carina a prezentat o ţinută de zi, una de carnaval, o probă de virtuozitate în care a prezentat câteva mişcări de dans mai impresionante şi a cântat melodia New York, New York. „Am fost aleasă Mini Miss România 2010 la categoria mea de vârstă, după competiţie. Nu mă aşteptam. Totul a fost ca o surpriză şi nu ştiam cum să reacţionez. Am rămas impresionată de gala de premiere", povesteşte eleva. Carina va continua cu modelingul şi pentru reuşita ei îi mulţumeşte doamnei profesoare de balet, Carmela Statie, de la Secţia Dans Clasic a Şcoalii Populară de Arte şi Meserii care a pregătit-o la probele artistice. Carina face balet de trei ani şi de doi ani şi de doi ani urmează cursuri de teatru la Şcoala Populară de Arte şi Meserii cu profesorul Mihai Buşe. „Am jucat în diverse spectacole şi cred că teatrul mi se potriveşte. Anul acesta termin cursul, dar o să fac în continuare teatru", susţine Carina. Eleva are talent şi la desen. Are acasă mai multe tablouri pictate de ea cu peisaje. Pe coli de hârtie are în creion zeci de modele de rochii. „Profesorii care au văzut lucrările mele spun că am talent. Îmi doresc să urmez şi nişte cursuri de pictură, dar nu am timp. Şcoala şi cursurile de teatru şi balet îmi ocupă tot timpul", declară eleva. Speră ca modelele de haine creionate de ea să ajungă peste câţiva ani la prezentările de modă, din ţară şi străinătate.
ce-i place
Să petreacă timpul liber alături de părinţi. Se relaxează dansând prin casă, în timp ce picteză şi la cursurile de teatru. Îi place să se recreeze în parc cu prietenii.
ce nu-i place
Mă deranjează că oamenii nu se respectă între ei şi că nu ştiu să se comporte în societate. Din păcate sunt mulţi ţineri în ziua de azi care nu au niciun fel de educaţie. Nu îmi plac cuvintele urâte şi persoanele care mint.
Întrebări şi răspunsuri
Ai mai participat şi la alte concursuri de Miss?
C.M.: Da la concursurile care au avut loc pe plan local. În urmă cu trei ani am ieşit Miss la concursul organizat pentru 1 Iunie, de Ziua Internaţională a Copilului şi am fost pe locul II la Miss Mărţişor, de anul acesta.
Cum e să fi Mini Miss România?
C.M.: E frumos pentru că lumea mă admiră şi mai mult. Din ultima experienţă am avut foarte multe lucruri de învăţat. Le recomand şi fetelor să fie cât mai naturale dacă vor să arate bine.























































