Începând cu anul şcolar 2013-2014, elevii din judeţul Vâlcea ar putea purta din nou uniforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea intenţionează să reintroducă uniforma în toate unităţile de învăţământ. Măsura este rezultatul dicuţiilor cu directorii de şcoli şi urmează să fie dezbătută şi cu părinţii, în următoarele săptămâni.

Astfel, din anul şcolar 2013-2014, uniforma ar putea fi introdusă în toate unităţile de învăţământ din Vâlcea iar, acolo unde părinţii nu-şi vor da acordul, elevii vor purta măcar un obiect vestimentar, de exemplu o cravată, cu însemnele şcolii.

“ Propuneri au venit din partea directorilor unităţilor şcolare. S-a hotărât ca, din septembrie, să se introducă uniforma şcolară sau un blazon. Nu dorim să impunem nimic în ceea ce priveşte modul de alegere a uniformei, de aceea se poartă discuţii în colectivele de părinţi, cu toţi cei interesaţi, pentru ca fiecare unitate de învăţământ să aibă un semn de recunoaştere vizuală”, spune Adina Dobrete, inspector şcolar adjunct al ISJ Vâlcea.

Reprezentanţii ISJ cred că elevii chiulangii vor fi foarte uşor de identificat după uniforme.

“Reintroducerea uniformei este o măsură ce vine, în primul rând, în urma numeroaselor sesizări pe care le-am avut de la cetăţeni, de la Poliţia Locală,  cu privire la elevi care nu erau la orele de curs. Odată introduse aceste elemente,  va fi mai uşor să-i identificăm”, completează inspectorul şcolar adjunct al ISJ Vâlcea.

În prezent, doar elevii unor unităţi de învăţământ din zona Drăgăşani şi Horezu poartă uniformă. În Râmnicu Vâlcea, şi elevii de la “Take Ionescu” pot fi identificaţi uşor după obiecte vestimentare cu însemne specifice şcolii. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite