FOTO Cinci ore în comă a aşteptat o copilă o ambulanţă care era în dotarea SMURD, dar nu avea medic specialist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a pierdut şansa de a fi transportată cu elicopterul SMURD, victima unui accident rutier, de numai 10 ani, a fost nevoită să aştepte o ambulanţă specială care să o transfere în Capitală timp de cinci ore, deşi era în comă.

GALERIE FOTO

O copilă de 10 ani, din Băile Govora, a intrat în comă, în urma unui traumatism cranian sever suferit după ce maşina în care se afla a intrat într-un gard de pe marginea şoselei şi apoi s-a răsturnat. Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiaza în Vâlcea. Maşina era condusă de tatăl ei, care se urcase băut la volan. În ciuda solicitării elicopterului SMURD, micuţa nu a mai fost preluată de acesta, fiind transportată la Bucureşti, ulterior, cu o ambulanţă.

În urma comentariilor apărute în presă, potrivit cărora cazul a fost tratat „ca o batjocură”, micuţa pacientă fiind ţinută ore în şir la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Vâlcea, deşi era în comă şi avea nevoie de ajutor specializat, atât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) cât şi şeful acestei structuri, secretarul de stat Raed Arafat, au ţinut să facă o serie de precizări cu privire la această situaţie, în mediul online, pe paginile de Facebook, duminică, 29 decembrie. 

Pe scurt, elicopterul SMURD care a decolat de la Craiova a ajuns mai repede la Râmnicu Vâlcea decât salvarea cu pacienta. Din cauza reglementărilor în ceea ce priveşte zborul pe timp de noapte, elicopterul nu a putut să aştepte decât aproximativ 10 minute, după care a decolat. Iar pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea unde a stat, mai bine de cinci ore, până când a fost transferată, cu o ambulanţă împrumutată dintr-un judeţ vecin, la Spitalul Bagdasar – Arseni din Capitală. Este vorba despre o ambulanţă specială care nu se află în dotarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vâlcea, dar a intrat de curând în dotarea SMURD Vâlcea, doar că nu are încă şi medic specializat în astfel de dotări de ultima oră.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă vine cu o serie de precizări legate de acest caz

„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la întârzierea executării misiunii de salvare a unei fetiţe de 10 ani, lipsa sincronizării echipajului de pe ambulanţă cu personalul aflat la bordul elicopterului SMURD, în vederea transferului pacientei până la cea mai apropiată unitate spitalicească, timpul îndelungat de aşteptare în Unitatea de Primiri Urgenţe Râmnicu Vâlcea, dorim să informăm corect şi pertinent opinia publică”, se specifică în postarea DSU.

SMURD-ul a ajuns la locul accidentului în patru minute, fiind în zonă, iar ambulanţa în 15 minute

Potrivit aceleiaşi surse: „În data de 28 decembrie, dispeceratul din Râmnicu Vâlcea a primit un apel 112 la ora 15:47, care anunţa un accident produs în Băile Govora, fiind implicată o fetiţă de 10 ani. Luând la cunoştinţă informaţiile prelevate de dispecer, au fost trimise două echipaje, unul de prim ajutor, aflat la 6 km de locul accidentului, care a ajuns la orele 15:55, acesta fiind alertat la 15:51 şi un echipaj cu medic care a plecat de la Râmnicu Vâlcea la 15:48 ajungând la locul accidentului la orele 16:03”. 

La aceeaşi oră au fost anunţaţi şi jurnaliştii despre eveniment.

25 de km străbătuţi într-o oră, din cauza deselor opriri cauzate de vărsăturile pacientei

Când a ajuns echipajul cu medic, victima aflată în comă era în îngrijirea ambulanţei SMURD, imobilizată cu guler cervical. Pe drumul cu ambulanţa SMURD şi medicul de la Salvare, spre spitalul din Vâlcea, potrivit DSU, ambulanţa a fost nevoită să oprească de mai multe ori „pentru aspirarea căilor respiratorii şi asistarea fetiţei care inconştientă întâmpina vărsături”, din cauza traumatismului cranian suferit în  urma accidentului. 

Declaraţia contravine cu spusele medicului de gardă al SMURD Craiova, Cristina Geormăneanu, care a motivat întârzierea ambulanţei prin prisma „drumurilor proaste şi aglomerate”.

Realitatea aşa cum a recunoscut şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a stat altfel: starea micuţei victime a determinat mai multe opriri, deşi între Govora şi Râmnicu Vâlcea sunt în jur de 20 de kilometri. Cele două oraşe sunt legate de un drum naţional – DN 67. Aglomeraţie există în general pe bulevardul principal din Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian, care leagă DN 67 de Spitalul Judeţean, adică mai puţin de 6 km. Prin urmare, cei peste 25 de km până la spital au fost străbătuţi în aproximativ o oră.

De ce nu a fost îndrumat elicopterul SMURD spre locul accidentului

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a explicat şi de ce elicopterul nu a fost îndrumat direct spre locul accidentului, de la bun început, ci spre periferia municipiului Râmnicu Vâlcea. 

La orele 16:03, elicopterul SMURD de la Craiova primeşte o alertă de decolare pentru un accident rutier produs în zona Drăgăşani”, iar la 16:17, s-a aflat că „nu mai este nevoie de elicopterul SMURD la accidentul respectiv”

Între timp, însă, dispecerul a aflat de accidentul de la Băile Govora şi a redirecţionat elicopterul „către locul de aterizare din Fedeleşoiu, la 8 km de Râmnicu Vâlcea, locul obişnuit unde se aterizează în vederea preluării pacienţilor neexistând un loc de aterizare special destinat în apropierea spitalului”.

S-a luat decizia de a nu mai fi trimis elicopterul la Băile Govora pe baza informaţiei că „ambulanţa în care se afla pacienta se indreapta deja spre Râmnicu Vâlcea”.

În alte dăţi s-a aterizat şi pe stadionul din centrul oraşului, nu doar la periferie

Locul de care pomenesc reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă se află în zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, după Spitalul Judeţean, între cele două fiind o distanţă de aproximativ 3 km. 

Merită precizat însă, că în alte dăţi, în care s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD, acesta a aterizat şi pe stadionul din Râmnicu Vâlcea, la care se putea ajunge mult mai facil, fiind în centrul oraşului, cam la jumătatea distanţei până la Spitalul Judeţean. S-a întâmplat astfel în cazul unui incendiu produs în urmă cu câţiva ani pe platforma chimică vâlceană.

Elicopterul SMURD nu a putut aştepta mai mult de 10 minute din cauza procedurilor de zbor

Cert este că elicopterul a aterizat la Fedeleşoiu – Râmnicu Vâlcea în jurul orei 16:40, medicul aflat cu echipajul de prim ajutor SMURD fiind anunţat că nu se poate aştepta mai mult de 8 - 10 minute, fiindcă urma să se întunece „iar decolarea devenea riscantă în zona respectivă”

Lucru confirmat şi de medicul de gardă de la SMURD Craiova care a amintit că potrivit regulamentelor, după lăsarea întunericului, elicopterul nu poate face curse decât între aeroporturi.

Dacă s-ar fi îndreptat spre elicopter, „decolarea ar fi devenit imposibilă”

Fiind nevoit de situaţie să oprească de mai multe ori pentru a acorda îngrijirile necesare pacientei, medicul şi-a anunţat colegii „că nu poate ajunge în acest interval de timp la elicopter” şi astfel a decis să ducă pacienta la UPU din cadrul Spitalului de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, potrivit DSU. 

Elicopterul SMURD „a părăsit zona la ora 16:48, iar pacienta a ajuns la UPU Râmnicu Vâlcea la ora 16:56”. Aici a fost supusă unor investigaţii, iar după ce a fost stabilizată şi intubată a fost pusă „în comă indusă”.

Menţionăm că în situaţia în care medicul decidea să meargă cu pacienta către elicopter (...) ajungea mai târziu de orele 16:56, iar medicul de pe elicopter trebuia să intubeze pacienta şi să o stabilizeze înaintea decolării, ceea ce ar fi însemnat o majorare a timpului de 20 - 30 minute la faţa locului, devenind imposibilă decolarea, conform procedurii în zona respectivă, înainte de lasarea intunericului”, au mai precizat cei de la DSU.

Ambulanţă împrumutată cu tot cu echipaj din alt judeţ pentru transferul către Capitală

În urma examinării cu tomograful, s-au descoperit leziuni grave la nivel cranio - facial, fiind decis transferul la Bucureşti, într-o secţie de terapie intensivă specializată „nefiind necesară o intervenţie chirurgicală la momentul respectiv, conform celor afirmate de medicii din Râmnicu Vâlcea”.

De aceea, de la Spitalul Judeţean Vâlcea, micuţa victimă a ajuns cu o ambulanţă împrumutată, de la alte unităţi mai dotate decât Vâlcea, la Spitalul Bagdasar - Arseni din Bucureşti. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Vâlcea, dr. Adrian Popescu unitatea nu are „maşină cu terapie intensivă mobilă” – care reprezintă „maximum posibil în materie de transport terestru”, motiv pentru care a fost solicitată dintr-un alt judeţ.

În schimb, SMURD Vâlcea a primit în dotare de curând o astfel de ambulanţă dar aceasta nu poate fi folosită pentru că ISU Vâlcea nu are medic specializat care să lucreze pe o astfel de maşină de intervenţie.

Singura problemă - timpul scurs de la anunţarea accidentului până la alertarea SMURD

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a ţinut să precizeze, pe pagina personală de Facebook: „Datele de mai sus sunt cele primite până la ora aceasta la nivelul DSU, şi de mine personal, ele putând suferi unele modificări în urma primirii rapoartelor solicitate. Până la acest moment singurul lucru care cere o explicaţie este timpul parcurs între apelul de urgenţă primit la 15:47 şi momentul alertării echipajului de prim ajutor SMURD la 15:51, mai ales că ambulanţa de la Serviciul de Ambulanţă a fost alertată la 15:48. Însă şi aşa echipajul de prim ajutor a ajuns într-un timp foarte scurt la locul accidentului şi a efectuat manevrele de stabilizare conform competenţelor pe care le au membrii echipajului”, a mai menţionat Arafat care susţine că nu se poate vorbi despre “batjocură” în acest caz. 

Soluţia pe viitor: înfiinţarea unor platforme pentru preluarea pacienţilor critici şi în cursul nopţii

„Nu este prima dată şi nu va fi ultima dată, când o misiune de salvare aeriană se abandonează din motive de siguranţă şi se găsesc alternative care să permită îndeplinirea misiunii în siguranţă pentru toţi, chiar dacă soluţia optimă pentru pacient ar fi fost utilizarea elicopterului”, a mai specificat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în postarea de pe Facebook, subliniind că „soluţia normală” ar fi înfiinţarea unor platforme de aterizare şi decolare pentru preluarea pacienţilor critici şi în cursul nopţii. „Costul unei platforme de aterizare / decolare pentru un municipiu nu este deloc semnificativ”, a mai spus Arafat.

Până atunci însă, poate se va găsi un medic specialist şi pentru ambulanţa SMURD cu terapie intensivă mobilă, ca să nu mai fie nevoie să se aştepte după ajutorul altor judeţe.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite