Creşte păuni pentru vile de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Bădilă îşi hrăneşte puii de păunii, când sunt mici, cu ouă de furnici pe care le caută prin muşuroaiele din vecinătate

Când am ajuns la casa lui Cosmin Nicolae Bădilă (28 ani), din Buneşti, tânărul care a făcut o pasiune pentru creşterea păunilor şi a găinilor de rasă, o ploaie torenţială părea că nu se mai opreşte de câteva ceasuri bune. Am aşteptat să se mai lumineze cerul, dar lăsarea înserării, făcuse ca păsările atât de dragi lui Cosmin, să meargă la culcare. „I-a plouat şi au intrat să se adăpostească. Dar să aduc unul să-l vezi. Sunt blânzi şi primitori şi nu de puţine ori vecinii mă anunţă când zboară şi pe la casele lor, de unde îi recuperez fără probleme". După absolvirea liceului, Cosmin a ţinut morţiş să crească păuni. A încercat să achiziţioneze ouă de pe internet, dar a fost un eşec. „Cred că erau prea vechi, că n-am scos niciun pui. Aşa că am mers la viceprimarul din Runcu, care şi el este pasionat de creşterea păunilor şi are o volieră unde-i creşte. Aşa am avut primii păuni din viaţa mea" , povesteşte Cosmin.

image

Copiii sunt încântaţi să vadă frumoasele înaripate ale lui Cosmin Bădilă


Case mari, „împăunate"


Când puii de păun sunt mici, Cosmin are grijă să-i „îndoape" cu tot ce este mai bun: ouă proaspete fierte, brânză de vacă, ouă de furnici pe care le caută în muşuroaiele de prin împreujurimi. „Sunt pretenţioşii, dar dacă îi iubeşti şi îi creşti din pasiune nu o simţi ca pe o povară. Este o frumuseţe să-i vezi când îşi etalează penajul prin curte sau când se duc şi se culcă pe coama casei". Deocamdată, Cosmin are şase masculi şi cinci femele păun. Când şoferii care tranzitează zona află că este crescător de păuni, unii chiar vor să cumpere. „Cei care au o vilă, îi caută pentru că este o frumuseţe să-ţi «împăunezi» casa cu o pereche de păuni", se destăinuie tânărul. Preţul unei perechi ajunge la 1.400 de lei. Pe lângă păsările frumos colorate, în curtea familiei Bădilă se pot vedea şi foarte multe găini de rasă, în jur de 70, din rase precum Mătase Japoneză, Brahma, Cochinchina Pitică, Moţata Olandeză şi altele. Fiii lui Cosmin, Leonard (patru ani) şi Mario (doi ani) sunt cei mai mari iubitori ai înaripatelor şi de fiecare dată îşi însoţesc tatăl când hrăneşte frumoasele păsări din curtea gospodăriei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite