„Cocoşului de Hurez” i se va duce vestea prin toată Europa

0
0

Pentru prima oară, anul acesta au fost invitaţi să participe la Festivalul anual al ceramicii tradiţionale româneşti, meşteri ceramişti din opt ţări europene

Pentru prima oară, anul acesta, la Festivalul anual al ceramicii tradiţionale româneşti „Cocosul de Hurez" sunt invitaţi să participe meşteri ceramişti din opt ţări europene, reprezentanţi ai Asociaţiilor Naţionale ale Centrelor de Ceramică din Franţa, Italia şi Spania, cofondatori alături de România ai unei Grupări Europene de Cooperare Teritorială dedicate olăritului şi meşteri ceramişti din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria şi Serbia. Proiectul prin care de anul acesta „Cocoşul" va avea o ediţie internaţională a Târgului de ceramică este în valoare de 53.000 lei, bani proveniţi din Administraţia Fondului Cultural şi 12.000 lei proveniţi de la parteneri. „Anul acesta Târgul va fi organizat la standarde mai ridicate decât în anii anteriori. Scopul proiectului cultural «Cocoşul de Hurez - bastion al perenităţii ceramicii tradiţionale româneşti» este sprijinirea, promovarea, conservarea şi valorificarea meşteşugului ceramicii tradiţionale din România, componentă a patrimoniului cultural naţional, iar obiectivul său general este promovarea patrimoniului cultural naţional al României prin integrarea ceramicii tradiţionale româneşti în peisajul ceramicii europene. O delegaţie de ceramişti din România va participa la Târgul european de ceramică «Argilla» 2012-Faneza, Italia. Prin acesta manifestări vom reuşi încă o dată să valorificăm această manifestare-eveniment pentru promovarea turistică a oraşului şi zonei depresionare Horezu", a spus primarul oraşului Horezu, Constin Niţu.

Râmnicu Vâlcea


Ultimele știri
Cele mai citite