6 500 de bilete pentru meciul amical Dinamo-CSM Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea clubului de fotbal din Râmnicu Vâlcea speră să vândă cât mai multe bilete la amicalul cu Dinamo. Foto Adevărul.
Conducerea clubului de fotbal din Râmnicu Vâlcea speră să vândă cât mai multe bilete la amicalul cu Dinamo. Foto Adevărul.

Biletele s-au pus în vânzare astăzi la cortul CSM amplasat pe terasa din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Microbiştii mai pot cumpăra bilete şi mâine de la stadionul Zăvoi sau de la Cinematograful Flacăra.

Preţul unui bilet la meciul Dinamo-CSM Râmnicu Vâlcea ce se va desfăşura sâmbătă, începând cu ora 11.00, este modic. Un bilet la peluză costă 5 lei, iar unul la tribuna oficială este de 20 lei.  Suporterii vor plăti 10 lei pentru un loc în tribuna I sau II. Reprezentanţii CSM au scos la vânzare 6 500 de bilete în condiţiile în care Stadionul Municipal din Zăvoi are aproximativ 10 000 de locuri.

Înaintea meciului cu Dinamo, antrenorul CSM Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu va prezenta noul lot. Printre jucătorii care au semnat cu echipa din Râmnic se numără Sergiu Negruţ şi Rareş Cucui, Ionuţ Tătaru, Alexandru Neagu, Marius Briceag, Sergiu Arnăutu şi Victoraş Cataramă. De asemenea, echipa din Râmnicu Vâlcea îi va avea portar şi în acest sezon pe fostul dinamovist Florin Matache.

“Vreau să cred că lotul actual corespunde cerinţelor astfel încât să ne clasăm pe un loc bun. Dacă vom promova, sunt convins că la vară vom fi nevoiţi să aducem jucători noi. (…) Dacă am făcut sau nu alegeri bune, vom vedea, antrenorul a luat deciziile, noi am căutat doar să rezolvăm actele. Mai departe, aşteptăm randamentul lor în teren şi aprecierile antrenorului”, a declarat preşedintele clubului, Gheorghe Constantin. 

Conducerea clubului şi l-ar fi dorit la Râmnicu Vâlcea şi pefostul stelist Victoraş Iacob. Din păcate, între club şi fotbalist nu au existat discuţii concrete, iar Iacob a plecat la Reşiţa, împreună cu echipa lui Alexandru Pelici.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite