Topul celor mai spectaculoase întâlniri cu urşii. Urlete, rugăminţi politicoase sau înjurături porcoase, în speranţa că animalul va fugi în pădure VIDEO
0Întâlnirile cu urşii pe pârtiile de pe Valea Prahovei sau din Braşov şi chiar pe străzile din staţiunile montane au devenit ceva banal atât pentru turişti, dar mai ales pentru localnici.
Deşi este un animal periculos, care poate ucide un om cu o singură lovitură de labă, urşii au devenit mascotele zonelor turistice de munte şi sunt văzuţi mai degrabă ca nişte animăluţe cu mult chef de joacă.
Sunt filmaţi în diverse ipostaze, iar oamenii dau dovadă fie de mult curaj, fie de inconştienţă, încercând să surprindă cele mai bune imagini.
Cea mai apreciată filmare cu un urs pe pârtie a fost realizată de Adrian Stoica, monitor de schi din Prahova. Cele şapte minute în care bărbatul poartă un dialog spectaculos cu ursul, pe o pârtie din Predeal, au depăşit graniţele ţării şi a devenit viral pe internet.
Sunt însă multe alte filmări care arată reacţiile diferite ale oamenilor atunci când dau nas în nas cu ursul.
Unii urlă cu toată forţa, în speranţa că vor îndepărta ursul de pe pârtie, alţii în schimb sunt atât de calmi încât n-ai zice că au în faţă un animal periculos.
Una dintre cele mai haioase filmări realizate pe pârtiile din România aparţine unui bărbat care zbiară secunde bune, încercând să alunge ursul de pe pârtie.
Într-o altă filmare, realizată într-o gospodărie din Azuga, un alt bărbat înjură de mama focului o ursoaică şi pe puiul ei care se plimba agale, prin nămeţii de zăpadă, probabil în căutare de hrană.
Sunt filmări realizate chiar de turişti aflaţi în telescaun care încearcă să avertizeze schiorii aflaţi pe pârtie urmăriţi fără să aibă habar de un urs sau filmări făcute din maşină de şoferi uimiţi de apariţia unei ursoaice chiar într-o staţie de autobuz de pe DN1.
Cert este că urşii şi-au schimbat radical comportamentul. Nu mai hibernează, pentru că ştiu că şi în timpul iernii găsesc de mâncare, dacă vor coborî aproape de casele oamenilor.
Dacă până acum câţiva ani, urşii îşi făceau apariţia mai ales la Buşteni, în zona de camping de pe Valea Cerbului sau în parcarea de la staţia de telecabină, de ceva vreme aceştia coboară relaxaţi chiar în centrul staţiunii Sinaia, în Câmpina, să nu mai pomenim despre pârtiile din Predeal sau Azuga.
Jandarmii montani din Prahova au trei recomandări esenţiale pentru astfel de întâlniri neprogramate:
- nu vă apropiaţi pentru a face fotografii sau pentru a-i hrăni;
- păstraţi-vă calmul şi încercaţi să vă îndepărtaţi de zona respectivă;
- solicitaţi sprijin prin apel la numărul de urgenţă 112.
Vă recomandăm şi:
Curaj nebun din partea unui monitor de schi pe pârtia din Predeal. S-a jucat minute bune cu un urs pentru a salva alţi turişti: „Frumuşel, dar nu socializăm“
Invazia urşilor: cauze şi consecinţe periculoase. „Ursul nu aleargă în joacă. Atacă!” VIDEO