Senatorul Emanoil Savin a trecut la Pro România după ce abia se înscrisese în PNL. Anterior, plecase din PSD după o dispută cu naşul de cununie Dragnea
0Senatorul de Prahova Emanoil Savin a anunţat că va candida din partea Pro România la Primăria Ploieşti. Savin tocmai ce se înscrisese în PNL după ce a avut o dispută cu fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea, naşul său de cununie.
”Eu sunt afiliat la PNL la ora actuală, dar nu am apucat nici măcar să mă declar pentru că s-a închis sesiunea. Trebuia să mă duc luni şi să-mi anunţ apartenenţa, dar dacă oamenii s-au sucit şi mi-au făcut aici o organizaţie pe Valea Prahovei, atunci m-am supărat şi am terminat cu ei orice discuţie. Luni o să anunţ la plen că renunţ la afiliere şi devin senator independent”, a explicat Emanoil Savin.
Senatorul a precizat că nu este încântat să colaboreze cu fostul deputat liberal Mircea Roşca , reactivat recent de PNL în colegiul senatorial din zona Valea Prahovei, deşi are probleme penale.
”Şi-au făcut ei aici organizaţie şi au trecut peste mine. Singura mea pretenţie discutată cu PNL a fost să răspund de colegiul ăsta aşa cum am făcut din 2004. Şi atunci m-am supărat şi-am zis să-mi văd de treburile mele, aşa că intenţionez să trec la Pro România. O să candidez la primăria Ploieşti din partea Pro România. De ce să nu candidez? Eu am un apartament la Ploieşti”, a mai spus Savin.
Emanoil Savin este senator de Prahova din anul 2016. El a fost primar al oraşului Buşteni în perioada 2004-2016