Proiect SF în Ploieşti, telegondolă în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia din Ploieşti ia în considerare construcţia unei telegondole, care să lege oraşul de Parcul Municipal Vest, peste liniile de cale ferată. Proiectul face parte din seria de investiţii din ultimii ani din oraş care au stârnit controverse, precum parcarea din mijlocul străzii sau giratoriul suspendat de la ieşirea din oraş

Ploieştiul a ajuns în ultima vreme în atenţia tuturor românilor după ce oraşul s-a pricopsit cu o parcare construită în mijlocul străzii, montarea unor stâlpi într-o instersecţie aglomerată din oraş sau proiectul SF al unui giratoriu suspendat, singurul de acest fel din România, în plină construcţie la ieşirea din municipiu spre DN 1B.

Din rândul aceloraşi propuneri SF face parte şi cea mai nouă idee a administraţie locale de a construi o telegondolă în oraş. Aceasta ar urma să lege Ploieştiul, din zona Gării de Vest, cu viitorul Parc Municipal Vest care se construieşte acum pe fonduri europene peste liniile de cale ferată, între gară şi Centura de Vest a Ploieştiului.

De altfel, aceasta ar fi şi ideea care să justifice construcţia telegondolei, realizarea unei căi de legătură între parc şi oraş, peste liniile de cale ferată. Tot peste liniile de cale ferată se construieşte în prezent un pasaj suprateran, ale cărui lucrări sunt blocate din cauza unei greşeli a proiectantului.

Ideea telegondolei aparţine unui consilier al primarului interimar al Ploieştiului, Iulian Teodorescu, care a confirmat că s-a discutat această propunere. Teodorescu a spus însă că este necesar un studiu de fezabilitate, şi, cel mai important, identificarea unor fonduri din care să fie realizată telegondola.

Vă mai recomandăm

FOTO Ploieşti, noul Caracal. Doi stâlpi au răsărit într-o intersecţie circulată din oraş. Poliţia a deschis dosar penal. „E paranormal!“

FOTO Aberaţie tipic românească: o parcare construită în centrul Ploieştiului a lăsat o stradă fără trei din cele patru benzi de circulaţie pentru maşini

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite