Petrolul – Dinamo, primul meci oficial pe noul stadion din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meci cu risc maxim pe noul stadion „Ilie Oană" din Ploiești, cu începere de la ora 21.30. Dinamo vine la Ploiești, în etapa a 8-a a Ligii I, iar meciul va fi primul, oficial, pe stadionul inaugurat vineri seară cu o partidă Old Boys Petrolul și Generația de Aur.

Peste 600 de poliţişti, lucrători ai Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab" Ploieşti, poliţişti locali şi agenţi de pază vor veghea la buna desfăşurare a meciului de fotbal dintre Dinamo şi Petrolul, de diseară. Meciul este catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc. În acest caz, accesul în stadion este permis începând cu ora 19.00.

Spectacol de neuitat la inaugurarea stadionului „Ilie Oană“

Din culisele inaugurării stadionului Ilie Oană

Spectacol de lumini şi sunet la Ploieşti

Iată şi câteva dintre recomandările forţelor de ordine:

Participanţii la aceste manifestări sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, atât pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, cât şi în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi să se delimiteze de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Pentru a evita blocajele în trafic şi disconfortul creat prin aceasta, este de preferat să se folosească mijloacele de transport în comun, până în apropierea blocajelor ce vor fi instituite în zona adiacentă stadionului.

La festivitatea de vineri, accesul publicului în incinta stadionului se face începând cu ora 18.00, la eveniment fiind estimată participarea a aproximtiv 15.000 de spectatori.

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, recomandăm suporterilor să-şi programeze sosirea din timp la stadion, înainte de începerea manifestărilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite