Cum vrea un primar să stimuleze natalitatea: „Au început să-şi facă mutaţie la noi doar pentru a primi aceşti bani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2.500 de lei pentru fiecare copil nou-născut şi 1.500 de lei în ziua căsătoriei, acestea sunt stimulentele pe care primăria comunei prahovene Brazi, una dintre cele mai bogate din ţară, le acordă pentru a stimula natalitatea, dar şi pentru a-i motiva pe tineri să rămână în localitate.

Decizia a intrat în vigoare începând cu data de 1 august 2017 şi a atras atenţia imediat vânătorilor de oportunităţi, dar şi altor primari din ţară. Conform unei Hotărâri de Consiliu Local, votată în luna iulie a acestui an, “începând cu data de 1 august 2017, se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru copiii nou-născuţi, în cuantum de 2.500 de lei net/nou-născut”, se arată în HCL-ul aprobat de majoritatea consilierilor locali din comuna Brazi. Părinţii copiilor pot obţine banii după ce vor depune o cerere la sediul Primăriei într-un termen de 30 de zile calendaristice de la data naşterii.

Iniţial HCL-ul impunea ca obligativitate pentru primirea acestei sume de bani doar ca unul dintre părinţi să aibă domiciliul stabil pe raza comunei Brazi. Doar că, odată ce vestea s-a răspândit, vânătorii de oportunităţi s-au orientat rapid, astfel că în doar câteva zile multe persoane care nu aveau nicio legătură cu această comună şi-au făcut mutaţie aici.

“A trebuit să aducem câteva modificări Hotărârii Locale votată iniţial pentru că au apărut cetăţeni străini de comună care şi-au făcut mutaţie la noi doar pentru a primi aceşti bani. Ca să evităm astfel de situaţii, am decis ca stimulentul financiar să îl primească doar persoanele care au domiciliul stabil în Brazi de cel puţin zece ani, pentru ca banii să ajungă la cei care sunt de pământ de la noi”, a declarat Radu Leonaş, primarul comunei Brazi.

Acesta a precizat că şi în cazul primei de căsătorie, condiţia este aceeaşi, ca tinerii căsătoriţi să fie de fel din Brazi şi nu mutaţi recent. Leonaş a adăugat că până acum la Primărie au fost înregistrate doar două cereri pentru prima de căsătorie, iar pentru stimulentul de naştere încă nu au fost depuse dosare.

“Aşteptăm să vină pe lume copiii. Din câte ştiu eu, primul dosar va fi al unei familii cu gemeni”, a precizat Leonaş. În cazul gemenilor, părinţii vor primi 5.000 de lei, conform deciziei Consiliului Local.

Edilul comunei prahovene Brazi a declarat pentru Adevărul că în anul 2015 au fost înregistrate 40 de căsătorii, în 2016, 33 de căsătorii, iar în acest an, până vineri, 25 august, au fost oficiate 37 de căsătorii. În ceea ce priveşte numărul de nou-născuţi din comuna Brazi, statisticile arată că, anual, se nasc până într-o sută de copii. “Nu am acum o statistică exactă, dar dacă este să mă gândesc la câţi copii de grădiniţă avem în comună, pot să vă spun că în medie ar fi cam 70 de copii nou-născuţi în fiecare an”, a spuns Leonaş.

Motivul pentru care reprezentanţii primăriei Brazi au recurs la aceste stimulente este dorinţa de a determina familiile tinere să rămână în localitate şi să asigure astfel forţa de muncă necesară. Brazi este una dintre cele mai mari şi bogate comune din ţară. Aici funcţionează Platforma Petrobrazi, care asigură 4.000 de locuri de muncă. În plus, tot în această comună funcţionează peste 500 de societăţi comerciale, cele mai mute în domeniul industriei petroliere, conform primarului Radu Leonaş.

Edilul prahovean a precizat că, de când s-a aflat această veste, mai mulţi primari din ţară au început să-l caute pentru a afla detalii despre Hotărârea de Consiliu Local şi care este forma legală prin care şi ei ar putea să-şi stimuleze tinerii pentru a rămâne acasă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite