Brad de Crăciun împodobit în cel mai înalt vârf din Bucegi. Cum arată Valea Prahovei văzută de la 2.507 m altitudine

0
0
Brad de Crăciun împodobit în cel mai înalt loc din Bucegi FOTO/Sergiu Olteanu Facebook
Brad de Crăciun împodobit în cel mai înalt loc din Bucegi FOTO/Sergiu Olteanu Facebook

Imagini de vis au fost surprinse de meteorologii care în aceste zile se află la staţia meteo din Bucegi, de pe Vârful Omu care petrec sărbătoarea Crăciunului la peste 2500 metri altitudine.

Dacă la baza muntelui vremea a fost blândă, cu temperaturi pozitive, sus, în cel mai înalt punct din Bucegi, a suflat vântul cu puterne, înrgistrându-se, la rafală, mult peste 100 de km/h., iar temperaturile resimţite au fost de -20 de grade Celsius.

Chiar şi în acest condiţii extreme de vreme, la staţia meteo de la Vârful Omu a fost împodobit şi bradul pentru a marca sărbătoarea naşterii Domnului.

 Este probabil cel mai înalt loc din România unde se află un brad decorat de Crăciun.

Salvatorii montani avertizează turiştii care vor să urce pe traseele din Bucegi că în această perioadă este semnalat risc mare de avalanşă.

A nins abundent, iar zăpada viscolită a format troiene înalte chiar şi de peste un metru. 

FOTO Sergiu Olteanu/Facebook

Valea Prahvovei văzută de la stata meteo Vârful Omu
Valea Prahovei vazută de la staţia meteo Vf.Omu
Brad de Crăciun împodobit în cel mai înalt vârf din Bucegi. Cum arată Valea Prahovei de la 2507 m altitudine
Mai multe - Ploieşti

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite