Accident rutier cu două victime, în apropierea Mănăstirii Ghighiu
0
Cele trei ceasuri rele își fac simțită prezența pe arterele prahovene. După accidentul de dimineață, de la Bărcănești, un alt aveniment rutier a fost înregistrat, aproape de orele prânzului, pe Centura de Est a Ploieștiului, în apropierea Mănăstirii Ghighiu.
În impact au fost implicate două autoturisme. Accidentul s-a produs din cauza unui șofer care s-a angajat într-o depășire fără a se asigura și a ține cont de carosabilul alunecos. Mașina acestuia a intrat în coliziune cu o alta care circula regulamentar.
În urma ciocnirii celor două autovehicule au fost rănite două persoane, care au avut nevoie de asistență medicală.
Traficul a fost restricționat în zona Mănăstirii Ghighiu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
