Un rău nu vine niciodată singur. Şi gripa sezonieră face victime în Argeş. Şase oameni au murit în mai puţin de două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul
FOTO: Arhivă Adevărul

Din 6 februarie şi până astăzi, şase argeşeni, toţi adulţi, au decedat  din cauza gripei. Ultimul dintre ei s-a stins chiar în această dimineaţă. Un alt bolnav cu simptomatologie specifică este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

   

De la începutul lunii la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti au ajuns şapte pacienţi cu vârste cuprinse între 36 şi 69 de ani la care s-a ridicat suspiciunea de infecţie respiratorie virală.

Bolnavii s-au prezentat la Urgenţe cu simptomatologie respiratorie severă şi cu stare generală de rău, pe fondul unor alte patologii (obezitate de tip morbid, diabet zaharat, hepatopatie cronică, TBC în antecedente, o pancitopenie, respectiv insuficienţă cardiacă).

“Pacienţii au beneficiat de tratament antiviral cu Tamiflu încă de la prezentarea la spital şi diagnosticare, şi tratament cu antibiotic,  imediat după confirmarea suprainfectării bacteriene. Este vorba de Klebsiella şi factor gram negativ.”, explicpă Dan Olariu, managerul spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti. 

Suprainfecţie bacteriană pe fond de imunitate scăzută

“Bolnavii au beneficiat în cursul internării de terapie susţinută – ventilaţie neinvazivă, intubaţie, ventilaţie mecanică, hemodiafiltrare, antibioterapie cu spectru larg, antivirale, antifungice, corticoterapie, bronhodilatatoare, etc. – adaptată la fiecare caz în parte.

S-au recoltat teste pentru gripă şi 5 dintre ele sunt confirmate cu tulpini virale de gripă sezonieră, iar două sunt în lucru la Institutul „Cantacuzino”. 6 dintre bolnavi au decedat” se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Argeş

   

Moartea celor 6 pacienţi a survenit pe fondul unor complicaţii pulmonare. Practic, au dezvoltat o suprainfecţie bacteriană pe fond de imunitate scăzută şi multiple tare asociate şi, prin decompensare, ca urmare a afecţiunilor cronice de care sufereau.  

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite