Un fost comisar antifraudă, găsit împușcat în grădina casei sale. „Arma era lângă el. Era un vânător cu experiență, un om de condiție bună”
0Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost găsit mort, în grădina casei sale din comuna argeșeană Albota, împușcat în zona inimii.

Un fost comisar antifraudă, fiu al fostului primar al oraașului Costești, a fost găsit mort în grădina casei sale din comuna Albota. Cea care l-a descoperit a fost soția sa, iar lângă cadavru se afla pușca de vânătoare pe care o deținea legal. Bărbatul a fost în trecut și președinte al Consiliului de Administrație al SC Apă Canal 2000 S.A.
Localnicii care au aflat de tragedie cred că a fost vorba de suicid. ” Așa se pare, că este vorba de sinucidere că l-a găsit soția, în spate, acolo în grădină. Arma era lângă el. Era un vânător cu experiență, un om de condiție bună. A fost director pe la Apă Canal, taică-su a fost primar la Costești. Vă dați sema că ne pare rău! Nicoodată nu ne-am fi gândit că ar face așa ceva”, spunea un vecin al bărbatului decedat, potrivit curier.ro.
Anchetatirii iau în calcul atât ipoteza sinuciderii cât și a unui accident. ”Din concluziile trase până la acest moment încă nu se poate opina între ipoteza unui act suicidal sau ipoteza unei împușcări accidentale”, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.