Tragedie pe o şosea din Argeş. Un bărbat a murit, iar o femeie e în stare gravă: „Uşa maşinii a fost deblocată de către săteni”
0Doi oameni au rămas încarceraţi în autoturismul cu care circulau, după un grav accident rutier petrecut luni în judeţul Argeş. Unul dintre ei a murit, iar celălat e în stare gravă, intubat.
Accidentul a avut loc în localitatea argeşeană Mozăceni.
„La faţa locului a ajuns un echipaj al SAJ şi un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Uşa a fost deblocată de către săteni, iar în interior au fost găsite două persoane", precizează ISU Argeş.
Unul dintre ocupanţii maşinii n-a mai supravieţuit
Bărbatul nu mai prezenta semne vitale la sosirea echipajului de salvare
„O persoană de sex masculin a fost declarată decedată, iar cealaltă persoană, de sex feminin este inconştientă, cu funcţii vitale şi a fost intubată. În acest moment, nu se ştie care este cauza acestui nefericit eveniment", mai precizează ISU Argeş.