Trafic blocat total de un TIR pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un TIR a părăsit partea carosabila, iar semiremorca acestuia a rămas pe partea carosabilă, în Cotmeana, judeţul Argeş. traficul rutier este complet blocat

 UPDATE: La faţa locului a ajuns un autovehicul specializat pentru tractare autovehicule grele. Urmează ca în cel mai scurt timp, traficul să fie reluat alternativ, după care, în funcţie de situaţia stabilită în urma evaluării la faţa locului, să se intervină pentru eliberarea totală a părţii carosabile.

Din verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că un bărbat de 28 de ani, din Alba Iulia, judeţul Alba, care conducea un ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, pe direcţia Piteşti către Rm. Vâlcea, nu ar fi adaptat viteza la carosabilul umed, pierzând controlul asupra direcţiei de deplasare şi intrând în şanţ cu capul tractor.

 "Se aşteaptă sosirea la faţa locului a unui autovehicul specializat, care să mute semiremorca rămasă pe partea carosabilă, perpendicular pe axul drumului, pentru a permite reluarea traficului rutier.

Aspectele au fost comunicate la Centrul InfoTrafic, urmând ca imediat ce traficul va fi reluat, să fie transmis acest aspect pentru corecta informare a cetăţenilor", preciza, în urmă cu puţin timp, IPJ Argeş.

Imagine indisponibilă

Informaţii actualizate despre situaţia traficului găsiţi pe site-ul oficial al Poliţiei Române, la secţiunea Infotrafic.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite