Românca din vârful industriei modei. Un parfum creat împreună cu soţul ei a fost desemnat cel mai bun din lume în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Stoica - Blanchard, împreună cu soţul său, Julien Blanchard
Mădălina Stoica - Blanchard, împreună cu soţul său, Julien Blanchard

Românca Mădălina Stoica-Blanchard a ajuns la New York în 1996 şi a urmat cursurile unui program unic în lume, care pregăteşte directorii de top în industria frumuseţii. 16 ani mai târziu şi-a deschis în Franţa, împreună cu soţul său, propria casă de parfumuri de lux. Ulterior, a semnat, alături de partenerul de viaţă, parfumul desemnat în 2016 drept cel mai bun din lume.

Este, pe scurt, povestea de succes a Mădălinei Stoica- Blanchard (41 de ani), românca născută la Câmpulug Muscel, absolventă Magna Cum Laudae a cursurilor unui prestigios program al Universităţii de Stat din New York, devenită expert în industria mondială a parfumurilor de lux.

Într-un interviu acordat ziarului "Adevărul", Mădălina Stoica- Blanchard a vorbit despre începuturile carierei sale, despre relaţia inspiraţională cu soţul său, Julien Blanchard, despre obiectivul pe care şi l-au impus bradului lor, de a reintroduce şi de a face cunoscută în lume imaginea de „Haute Parfumerie” şi de a promova, inegalabila artă a parfumeriei franceze la nivel mondial, despre reuşitele sale şi ocaziile pe care i le-au dat de a discuta de la egal la egal cu marii parfumieri ai lumii, dar şi despre relaţia strânsă cu cei de-acasă, din România.

Adevărul: Povestiţi-ne câte ceva despre anii dinainte să ajungeţi la New York!

Mădălina Stoica - Blanchard: Am avut şansa de a creşte într-un mediu foarte plăcut, în mijlocul naturii, în afara oraşului Câmpulung Muscel, la Valea Mare-Pravăţ, înconjurată de trei minunate surori mai mari şi părinţi extraordinari, care, deşi într-un context social şi politic foarte limitat si limitant la momentul respectiv, ne-au instaurat o educaţie şi valori solide, au încurajat studiul, ne-au transmis dragostea de lectură, dragostea pentru artă si frumos, curiozitatea, perseverenţa şi pasiunea pentru tot ceea ce întreprindem. 

   

Adevărul: În ce context aţi traversat Oceanul şi cum aţi ajuns să trăiţi visul american?

Mădălina Stoica - Blanchard: La scurt timp după absolvirea liceului la Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung (anterior numit Scoala Normală Carol I), am avut oportunitatea de a merge în Statele Unite pentru a-mi continua studiile. A fost, aşadar, începutul unei noi aventuri, a unei noi etape a vieţii de adult. După absolvirea facultăţii, am realizat că profilul ales nu-mi corespundea, pasiunea mea reală fiind pentru industria frumuseţii. Motivată de această pasiune înnăscută şi dorind să-mi construiesc cariera profesională în domeniu, după o selecţie drastică, am fost admisă într-un program unic in lume care pregăteşte executivii de top în industria frumuseţii, „Cosmetic and Fragrances Marketing & Management” din cadrul Universitaţii de Stat din New York. Aici mi-am perfecţionat cunoştinţele în domeniu şi, cel mai important, am avut marea şansă de a petrece ore nenumărate în laborator pentru a aprofunda meseria de „parfumeur” şi pentru a mă familiariza cu magia esenţelor şi a artei parfumeriei moderne.

"L-am cunoscut, pe neaşteptate, pe Julien Blanchard, un tânăr doctorant în neurobiologie..."

Adevărul: V-aţi întors totuşi în Europa. Ce v-a determinat să faceţi acest pas înapoi, spre bătrânul continent?

Mădălina Stoica - Blanchard: Absolventă Magna Cum Laudae, la sfârşitul studiilor, am fost recompensată cu o bursă care mi-a permis să călătoresc în marile capitale ale Europei, printre care Paris, pentru a descoperi şi a aprofunda cunoştinţele în industria parfumurilor, în cadrul marilor case de lux din domeniu. Aici l-am cunoscut, pe neaşteptate, pe Julien Blanchard, un tânăr doctorant în neurobiologie. Acest moment de „coup de foudre” (dragoste la prima vedere) a marcat punctul turnant şi decisiv al carierei mele, părăsind New York-ul şi mutându-mă la Paris în lunile care au urmat frumoasei noastre întâlniri. 

De la „Beauty Advisor”, la numărului 1 mondial din domeniul produselor de lux

Adevărul: Pe care din cele două continente aţi acumulat cele mai multe cunoştinţe pentru specializarea în care v-aţi construit cariera?
 

Mădălina Stoica - Blanchard: Specializarea în domeniu s-a desfăşurat pe cele două continente, având oportunitatea şi şansa de a lucra în diferite departamente ale industriei, de la experienţa de „Beauty Advisor” în marile magazine New York-eze pe timpul facultăţii, la concepţia de produse, la marketing, la distribuţie, culminând cu o poziţie de top management în marketing operaţional internaţional în cadrul numărului 1 mondial din domeniul produselor de lux, holdingul LVMH. 

   

"Prima cărămidă a fundaţiei Casei JUL ET MAD a fost pusă în momentul în care privirile noastre s-au întâlnit"

Adevărul: Când aţi creat primul parfum şi cum aţi devenit brand-ul JUL ET MAD?

Mădălina Stoica - Blanchard: Lansarea Casei JUL ET MAD Paris a debutat cu o trilogie de „Extraits de Parfum” în 2012, fiecare parfum fiind inspirat din povestea nostră de dragoste şi reprezentând un moment unic care ne-a marcat relaţia de cuplu. Deşi brand-ul JUL ETMAD Paris s-a născut cu câţiva ani mai târziu după întâlnirea noastră la Paris, sunt convinsă că prima cărămida a fundaţiei Casei JUL ET MAD a fost pusă în momentul în care privirile noastre s-au întâlnit. Povestea noastră de dragoste stă atât la baza brand-ului nostru, cât şi a unuia dintre primele parfumuri lansate, «Terrasse à St-Germain», un parfum excepţional, ce evocă un coup de foudre pe terasa unei cafenele pariziene, într-o primăvară înmiresmată, şi care, la doar patru luni de la lansare, ne-a adus Oscarul industriei şi recunoaşterea mondială: premiul Fifi Awards la categoria Indie, decernat de prestigioasa fundaţie „Fragrance Foundation” din New York.

O româncă, în vârful industriei Haute Parfumerie. Unul dintre parfumurile  create împreună cu soţul său a fost desemnat, în 2016, cel mai bun din lume
O româncă, în vârful industriei Haute Parfumerie. Unul dintre parfumurile  create împreună cu soţul său a fost desemnat, în 2016, cel mai bun din lume

Adevărul: Ce vă inspiră, cine vă sprijină, cât de exigentă sunteţi Dvs. cu creaţiile pe care le realizaţi?

Mădălina Stoica - Blanchard: Inspiraţia este pretutindeni şi ne inconjoară în fiecare moment! Avem enorma şansă de a fi un business independent, ceea ce ne permite să continuăm a fi un adevărat concept la patru mâini, fiind, si eu şi Julien, direct implicaţi la fiecare etapă de creaţie, de la formaulae până la packaging-ul extern, colaborând direct cu artizani francezi renumiţi în industria parfumurilor şi utilizând exclusiv materiile prime de cea mai mare calitate. Avand la bază şi formaţia de parfumeur, îmi permite astăzi să discut de la egal la egal cu marii parfumieri cu care colaborăm. Chiar dacă le dăm mână liberă în creaţie, în materie de buget şi ingrediente rare, eu mă ocup personal de evaluarea olfactivă a fiecarei creaţii, şi am ultimul cuvânt în definirea esenţelor ce ies pe piaţă purtând eleganta emblemă JUL ET MAD Paris.

Vigilenţă şi exigenţă

Atenţia la cel mai mic detaliu este extrem de importantă, în special în cazul nostru, unde fiecare parfum este în mod direct legat de noi, ca persoane fizice şi de pasiunile noastre. Când un parfum JUL ET MAD Paris este prezentat pe piaţă, o parte din noi este prezentată în acelaşi timp; motiv pentru care este primordial de a fi extrem de vigilenţi şi exigenţi în ceea ce priveşte imaginea brand-ului şi a produselor propuse.

Adevărul: Cum aţi obţinut dreptul de a ataşa denumirea „Paris” parfumurilor create de Dvs. şi ce avantaje vă aduce acest lucru?

Mădălina Stoica - Blanchard: Dreptul oficial de a utiliza „Paris” a fost achiziţionat la momentul lansării casei JUL ET MAD. Obiectivul principal al brand-ului de a reintroduce şi de a face cunoscută în lume imaginea de „Haute Parfumerie”, precum şi promovarea inegalabilei arte a parfumeriei franceze la nivel mondial, ne-au asigurat foarte rapid acest privilegiu. Având sediul la Paris, colaborarea exclusivă cu artizani francezi şi calitatea creaţiilor noastre au fost de asemenea un element determinant, fiind imediat recunoscuţi de industrie ca veritabili ambasadori ai parfumeriei tradiţionale franceze.  

image

Adevărul: Anul trecut, unul dintre parfumurile create împreună cu soţul Dvs. a fost declarat cel mai bun parfum din lume! Ce înseamnă acest lucru?

Mădălina Stoica - Blanchard: Într-adevar, consacrarea casei JUL ET MAD Paris şi recunoaşterea definitivă ca expert în industria mondială a parfumurilor de lux s-au confirmat în 2016, când «Néa», o esenţă oriental-florală de o originalitate şi eleganţă inegalate, a obţinut Premiul I la categoria „Excellence in Perfumery”, fiind desemnat cel mai bun parfum din lume la «Art and Olfaction Awards» în Los Angeles, o cursă la care participă toate mărcile de nişă din lume, de la cele consacrate până la cele mai mici, artizanale. 

O româncă, în vârful industriei Haute Parfumerie. Unul dintre parfumurile  create împreună cu soţul său a fost desemnat, în 2016, cel mai bun din lume
O româncă, în vârful industriei Haute Parfumerie. Unul dintre parfumurile  create împreună cu soţul său a fost desemnat, în 2016, cel mai bun din lume

„Julien este un adevărat connaisseur şi colector de vinuri”

Adevărul: Povestiţi-ne câte ceva şi despre familia Dvs! 

Mădălina Stoica - Blanchard: Povestea cuplului Julien şi Madalina este deja cunoscută în mare parte, fiind narată prin fiecare parfum pe care-l creăm. Ceea ce ne defineşte de asemenea este curiozitatea, pasiunea comună pentru lectură şi dorinţa de a cunoaste cât mai mult. Iubim să călătorim, fiind pasionaţi de istorie, de culturi diferite, de descoperirea a cât mai multor destinaţii şi a oamenilor minunaţi care le locuiesc şi care imbogăţesc, prin diversitatea lor, patrimoniul cultural mondial. Suntem, de asemenea, pasionaţi de gastronomie, iar Julien este un adevărat connaisseur şi colector de vinuri. Adorăm de asemenea să ne regăsim foarte des cu prietenii şi familia, să fim înconjuraţi de oameni dragi cu care petrecem momente unice şi cu care împărtăşim plăcerile simple ale vieţii. 

   

image

„Deşi sunt mai mult de 20 de ani de când am părăsit ţara, de fiecare dată când mă întorc, mă regăsesc definitiv”

Adevărul: Cât de frecvent ajungeţi în România? Aveţi nostalgii? V-aţi mai vedea vreodată locuind aici?

Mădălina Stoica - Blanchard: Vin foarte des în Romania, de cel puţin 3 sau 4 ori pe an, şi întotdeauna cu cea mai mare plăcere. Tradiţional, toate sărbătorile de iarnă le petrecem la casa părintească, împreuna cu mama, care încă locuieşte aici. Am păstrat de asemenea legătura cu foarte mulţi prieteni din copilărie, pe care îi regăsesc cu mare plăcere ori de cate ori mă întorc. Deşi sunt mai mult de 20 de ani de când am părăsit ţara, de fiecare dată când mă întorc, mă regăsesc definitiv, simt într-adevăr că aparţin, ca şi cum nu aş fi plecat niciodată. Într-adevăr, pentru mine, conceptul de „acasă” este România, fără nicio îndoială. Nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul pentru a afirma dacă aş locui din nou în ţară sau nu. De ce nu? Totul este posibil. Însă un lucru este sigur, pentru moment, fiecare clipă petrecută în România este o sursă de bunăstare, de fericire şi pace sufletească absolute.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite