Rezultatul anchetei în cazul elevei peste care s-a prăbuşit un dulap: neglijenţă în serviciu. Părinţii sunt revoltaţi: „A fost nepăsare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 recea

Părinţii elevei de clasa a patra, peste care s-a răsturnat dulapul clasei, au trecut prin clipe de coşmar. Fetiţa, în vârstă de 9 ani, al cărei picior a fost strivit de greutatea mobilierului, a fost operată abia luni, la o săptămână după accident, iar părinţii spun că are nevoie, pe lângă  îngrijire medicală, şi de consiliere psihologică. Tatăl este hotărât să dea în judecată atât şcoala, cât şi pe învăţătorul copilei.

Izabela este elevă în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială Deagu din comuna argeşeană Recea. Pe 25 octombrie, în timpul unei pauze, fetiţa s-a trezit cu dulapul clasei prăbuşindu-se peste ea. Unul dintre picioare i-a fost prins sub mobilierul vechi de 20 de ani, aşezat pe două stinghii, direct pe parchetul înclinat al sălii. Copila s-a ales cu dublă fractură de tibie. A fost internată, mai întâi, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, după care a fost transferată la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, unde, la începutul acestei săptămâni, a suferit o intervenţie chirurgicală complicată.

„E foarte, foarte speriată. De când a ieşit din operaţie e convinsă că-şi va pierde piciorul, pentru că nu simte decât durere şi furnicături în zona degetelor. Aşteptăm şi noi să vedem, următoarele radiografii, ce spun medicii şi cum evoluează. Doamne fereşte să rămână cu sechele, că nu ştiu cum voi reacţiona! Are coşmaruri şi ni s-a sugerat că ar avea nevoie de suport psihologic ca să treacă de trauma psihică”, povesteşte, George Lupu, tatăl fetei.

Familia copilei e hotărâtă să să dea în judecată şcoala şi învăţătorul clasei, pe care îl acuză de indiferenţă. „Până ieri (nr. marţi), nici măcar n-a sunat să întrebe cum se simte fata, deşi ştia că e operată... Nu ştiu ce se întâmplă în şoala asta, sper ca ancheta demarată acolo să găsească vinovaţii pentru ceea ce i s-a întâmplat copilului meu. Din câte ştiu, s-a stabilit că ar fi vorba de neglijenţă. Eu cred că e vorba de nepăsare. Când am aflat ce s-a întâmplat, m-am dus la şcoală şi i-am spus învăţătorului să prindă dulapul cu plasbande de fier. Mi-a zis că nu strică peretele pentru dulap! Eu mă întreb ce e mai important, peretele şcolii sau copiii noştri?!”, a declarat, pentru Adevărul, tatăl fetiţei.
 
„Sper să nu-i văd scoşi basma curată!”

Bărbatul e revoltat şi din cauza faptului, că timp de două zile de la accident, acelaşi dulap instabil a rămas în clasa în care învăţa şi sora fetiţei accidentate.

„Cealaltă fiică e în clasa zero şi învaţă în aceeaşi sală. Dacă dulapul cădea şi peste ea a doua, a treia zi? Sau peste alt copil! Nu le-a trecut prin cap să ia nicio măsură. Abia după ce m-am dus eu la Inspectoratul şcolar să sesizez accidentul pe care şcoala l-a ţinut ascuns, au scos dulapul ăla din clasă. Asta e indiferenţă şi chiar mai mult de atât. De-ai îi dau în judecată! Şi pentru daune morale, pentru că fetiţa mea se chinuie acum prin spital. Sper să nu-i văd scoşi basma curată!”, mai spune tatăl copilei.

George Lupu, tatăl fetiţei

Rezultatul anchetei în cazul elevei de la Recea peste care s-a prăbuşit 
dulapul clasei: neglijenţă în serviciu. Părinţii sunt revoltaţi: ”A fost 
nepăsare!”
Rezultatul anchetei în cazul elevei de la Recea peste care s-a prăbuşit dulapul clasei: neglijenţă în serviciu. Părinţii sunt revoltaţi: ”A fost nepăsare!”

Primarul: “Copiii sunt de vină”

Edilul şef al comunei Recea, Marin Pană, sare în apărarea învăţătorului. „Domnul învăţător e în şcoala aia de 50 de ani. Niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva. Nu cred că trebuie să-i luăm gâtul acum că-n pauză a plecat până la cancelarie. N-are sens să mai vorbim acum despre ce trebuia să facă şi de ce n-a prins dulapul de perete. Dulapul ăla e făcut să stea în picioare. Degeaba ne mai dăm acum peste cap şi ne dăm cu părerea ce trebuia făcut. Copiii sunt de vină, s-au jucat, s-au împins şi dulapul a căzut, altfel nu se răsturna aşa, din senin!”, explică, pentru Adevărul, Marin Pană, primarul comunei Recea.

ISJ Argeş: „Aveau obligaţia să asigure toate corpurile de mobilier”

Conducerea Inspectoratului Şcolar General Argeş spune că urmează să se stabilească măsurile ce se vor lua în cazul dascălului şi directorului şcolii. „În urma anchetei desfăşurate de ISJ Argeş, s-a ajuns la concluzia că este vorba despre neglijenţă în serviciu. Reprezentanţii şcolii aveau obligaţia să asigure toate materialele didactice şi corpurile de mobilier. O comisie de cercetare disciplinară, formată din cadre al ISJ şi cadre didactice, va stabili ce măsuri se impun în cazul directorului şcolii, iar o altă comisie, formată doar din cadre didactice, va decide ce măsuri vor fi luate în cazul învăţătorului”, a declarat, pentru Adevărul, inspectorul şcolar general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu.

Măsurile care vor fi luate în cazul învăţătorului şi directorului pot merge de la cele pecuniare (poprire din salariu, de până la 15%, timp de 3-6 luni), până la măsuri administrative (avertisment, interzicerea de a se mai înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere pe o anumită perioadă, scăderea calificativului şi, în ultimă instanţă, desfacerea contractului de muncă).

„Am făcute adrese către Inspectoratul şcolar solicitându-le sa fie anunţat incidentul şi ITM-ului. Totodată am formulat acţiune penală pentru neglijenţa în serviciu a învăţătorului, urmând ca ancheta Parchetului să aducă în fata instanţei, în urma cercetării penale, atât persoanele care se fac vinovate cât şi instituţia in cadrul căreia aceştia activează. Pentru ca toate cheltuielile generate de accident şi prejudiciul moral să fie acoperit, am iniţiat acţiune în civil pentru pretenţii civile delictuale. Sperăm să acoperim atât prejudiciul material suferit de părinţi, cât şi pe cel moral suferit atât de copil, cât şi de membrii familiei”, a declarat, pentru „Adevărul“, Cătălin Gherzan, avocatul familiei Lupu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite