Revolutionarii nu-şi vor încasa nici anul acesta indemnizatiile reparatorii
0Casa Judeţeană de Pensii Argeş îi anunţă pe revoluţionarii care încă mai trag speranţe să-şi vadă indemnizaţiile că bat degeaba drumul către CJP. Dupã ce au fost suspendate în anii 2012 si 2013, indemnizatiile reparatorii pentru revolutionari au fost tãiate si pentru anul 2014.
Revolutionarii argeşeni spun şi ei adio indemnizatiei reparatorii si pentru anul 2014.
“Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29 din 27.08.2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, in anul 2014 nu se acordă indemnizaţia lunară reparatorie prevăzută la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, pentru următoarele categorii de beneficiari: luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite; copiii eroilor – martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.”, explică Aidas Enache, director executiv CJP Argeş.
Acestor categorii de beneficiari li se va acorda, după caz, numai indemnizaţia lunară adăugată la pensia pentru limită de vârstă, prevăzută în Legea nr. 341/2004.