Primarul comunei în care oamenii şi-au construit singuri dispensar, primărie şi post de poliţie: „Fără legea salarizării, ne băga în faliment. Nu e proastă Olguţa...“
0De la 1 iulie 2017 a intrat în vigoare noua lege a salarizării, care le permite aleşilor să îşi stabilească singuri veniturile. Am stat de vorbă legat de creşterile salariale cu Bebe Ivan, primarul de la Băbana, comuna argeşeană devenită cunoscută la nivel naţional după ce oamenii de aici şi-au construit singuri dispensar, primărie şi post de poliţie.
”Acum, cu noua lege a salarizării, le-au mai crescut salariile cu vreo 400 lei net la ăia micii, cum ar fi şoferul sau tâmplarul”, spune primarul Bebe Ivan.
Legat de provenienţa banilor ce vor fi folosiţi pentru creşterile salariale, primarul Bebe Ivan spune că ”aveam 40.000 de lei într-un fond de rezervă, iar legea ne permite să îi folosim pentru creşteri salariale. Iar aceşti bani ne ajung până la sfârşitul anului pentru a acoperi creşterile salariale. Noua grilă de salarizare a fost aprobată în şedinţă de Consiliu Local pe 31 iulie. Avem în total 14 angajaţi la Primăria Băbana, iar aproximativ 30% dintre aceştia vor avea creşteri salariale. Aceste creşteri vor fi pentru angajaţii fără studii superioare. De exemplu, tâmplarul avea 1.200 lei net, acum va avea 1.750 lei, şoferul avea mai puţin-1.100 lei şi va ajunge la ajunge la 1.550 lei. Am un cantonier bun la toate, pe care îl folosesc şi pentru lucrări de zidărie, care înainte avea salariul minim pe economie, acum va lua vreo 1.800 lei net, e o diferenţă de 600 lei, cât pensia mamei mele... Eu am salariul brut 5.800 lei, nu s-a mărit deloc. Viceprimarul avea 2.900 lei net, acum va avea aproximativ 4.400 lei. Dacă nu era legea asta a salarizării, ne băga în faliment. Nu e proastă Olguţa... Era ruşine când contabilul şef sau secretara lua mai mult ca mine cu 1.000 de lei, plângea pixul. La cei cu studii superioare, cum ar fi bibliotecara sau contabila-şefă, nu le-am putut mări salariile. La anul însă, dacă nu o izbucni vreun război cu ruşii, le mai punem şi lor un procent-două în plus la salariu. ”
În 2015, oamenii din Băbana au construit singuri dispensarul din comună, şi asta pentru că sprijinul de la Guvern întârzia. În autorizaţia de constructie, termenul de finalizare era de 24 de luni, iar devizul prevedea un cost de peste 280.000 de lei. Însa în numai 59 de zile şi cu doar o treime din bani, clădirea a fost gata. În comuna Băbana, voluntariatul este deja o tradiţie. Aşa au fost ridicate de-a lungul anilor: primăria, postul de poliţie şi magazinele. Primăria Băbana le-a oferit celor care au donat bani sau au muncit pe brânci medalii, diplome şi lichior de mure. Primarul Bebe Ivan spune că varianta voluntariatului a fost cea mai rapidă din câte a găsit.
Directorul de la Protecţia Copilului Argeş va avea un salariu lunar brut de 10.977 lei
În şedinţa ordinară de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Argeş, consilierii au votat şi aprobat, pe lângă salariile de bază ale angajaţilor din cadrul CJ Argeş, şi noile salarii de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul DGASPC Argeş, DGEP Argeş şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş.
Dacă la primele două instituţii au mai existat voturi contra aprobării acestor grile de salarizare, în special din partea consilierilor judeţeni din PNL Argeş, la aprobarea grilei pentru Salvamont, totul a mers perfect, iar consilierii au acceptat creşterile salariale în unanimitate.
Iată şi câteva exemple cu noile salarii. Pentru funcţiile publice de conducere, din cadrul DGASPC Argeş, salariile brute sînt următoarele: director general - 10.977 lei; director general adjunct - 10.469 lei.
La Consiliul Judeţean Argeş, un şef serviciu va primi 5.307 lei brut pe lună, un auditor superior va câştiga din această lună 5.655 lei, iar un consilier juridic, între 2.494 şi 4.988 lei, în funcţie de vechime. Tot la CJ Argeş, un îngrijitor curăţenie va primi lunar 1.972 lei.
La Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor Argeş, salariile de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual sunt următoarele începând din august: director executiv - 8.048 lei; şef serviciu - 6.743 lei. Un consilier juridic va câştiga între 1.450 şi 4.089 lei, în funcţie de vechime.
La Serviciul Salvamont Argeş, directorul va avea un salariu de bază brut de 6.989 lei, iar un salvator montan cu studii medii va primi 4.249 lei.