Povestea unui bijuterii rare: pandantivul de argint în forma României Mari, cu soldaţii paraşutaţi la noi de americani. Cum au fost executaţi insurgenţii

Un pandantiv de argint cu forma României Mari, în interiorul căruia sunt reprezentaţi şapte paraşutişti lansaţi peste munţii ţării, precum şi înscrisul “România 1955” - este unul dintre exponatele viitorului Muzeu al Rezistenţei care urmează să fie înfiinţat la Bucureşti. Este vorba despre o piesă extrem de rară, cu o simbolistică interesată, ce aminteşte de speranţele pe care românii le aveau prin anii 50 de a scăpa de comunişti.

Bijuteria, realizară în 1955, într-o serie foarte mică, este una dedicată luptătorilor anticomunişti instruiţi de serviciile secrete franco-americane şi lansaţi de aviaţia militară SUA în România ocupată de sovietici, în scopul unor activităţi de spionaj şi gherilă anticomunistă.

„Este vorba de un medalion, o raritate. Eu mai ştiu doar de existenţa a două alte artefacte din seria aceasta, unul în ţară, altul în străinăatate şi nu ştiu căte altele ar putea să mai existe Oricum, foarte puţine. Simbolistica bijuteriei este următoarea: România Mare, adică România dinainte de pierderile teritoriale din timpul războiului, idealul tuturor celor care luptau în acea perioadă în ţară sau exil. Se văd şase munţii şi sunt figuraţi şapte paraşutişti, exact atâţia câţi au fost executaţi după procesul din 1953. Simbolistica munţilor ar putea fi interpretată legat de coincidenţa constând în faptul că, tot atunci, au fost executaţi şi şase sprijinitori, suporteriilocali ai paraşutiştilor. În tot cazul acelui eveniment îi este dedicat"explică, pentru Adevărul, Florin Mihai Dobrescu, secretarul general al Fundaţiei "Ion Gavrilă Ogoranu".

 Acţiunile respective se derulau printr-un proiect al Office of Policy Coordination – departament al CIA desemnat cu organizarea operaţiunilor secrete împotriva ţărilor comuniste, condus de Frank G. Wisner, proiect subordonat direct preşedintelui american Harry Truman şi preşedintelui francez Vincent Auriol.

 Foto  Florin Mihai Dobrescu, secretarul general al Fundaţiei "Ion Gavrilă Ogoranu"

"A fost un proiect de mare amploare. Un proiect desfăşurat de un anumit compartiemt al CIA, mai exact Oficiul pentru Coordonare Politici, condus de agentul CIA Frank G. Wisner, un anticomunist convins, care a coordonat mare parte reţelele serviciilor americane din Europa şi de la noi, din România. Departamentul era destinat activităţilor de spionaj, sabotaj, gherilă, propagandă în ţările ocupate de Uniunea Sovietică. Asta, în perspectiva unui război care se preconiza să înceapă între cele două blocuri, sovietic şi occidetal, care, în final, pe la mijlocul anilor '50, când s-a ajuns la concluzia că nu este viabil să se desfăşoare şi s-a mers pe o menţinere a status quo-ului stabilit în cel de-Al Doilea Război Mondial. În cadrul acestui departament, au fost recrutaţi voluntari dintre cei care fugiseră din România, Albania şi Ucraina. Ei au fost pregătiţi de serviciille secrete americane şi franceze, în baze militare americane, de pe teritoriul Franţei şi al Germaniei de Vest. După pregătire, aceşti insurgenţi erau duşi în Grecia şi de acolo se făcea plecarea cu avioane militare americane care survolau România noaptea. Întâi Dobrogea, la înălţimi foarte reduse, ca să nu poată fi detectate de radare, iar în apropiere de Carpaţi, luau înălţime brusc şi încercau să se poziţioneze (uneori, în condiţii de nori, ceaţă) cât de cât în apropierea coordonatelor stabilite pentru paraşutare. Uneori,din cauza acestor condiţii nefavorabile, erau paraşutaţi la distanţe foarte mari...”, explică, pentru Adevărul, Florin Mihai Dobrescu.

Cei mai mulţi dintre voluntarii paraşutaţi în '51-'53 de aviaţia americană făceau parte din Mişcarea Legionară. Aceştia au fost capturaţi în decursul celor doi ani, şi  cei mai mulţi dintre ei au fost executaţi la închisoarea Jilava, la 31 octombrie 1953, fapt relatat cu ostentaţie de presa comunistă din Republica Populară Română. În toate ţările occidentale, procesul şi execuţia acestor luptători au fost, de asemenea, mediatizate de presă în termeni elogiatori pentru curajul şi spiritul lor de sacrificiu.

„Paraşutările s-au făcut începând cu 1951. Unii dintre paraşutişti, au reuşit să se menţină până în 1953, când a fost prinşi, timp în care au transmis informaţii cu ajutorul apartelor pe care le aveau asupra lor, au comunicat cu baza de la Salzburg, au reuşit să transmită informaţii, au reuşit să contacteze diverse persoane şi să desfăşoare diverse activităţi, inclusiv lansare de manifeste. În final, au fost prinşi şi, aşa cum ştiţi, a avut loc un proces, iar comuniştii au avut această intenţie, această dorinţă de a da o amploare cât mai mare momentului,  mediatizându-l în Scânteia şi în celelalte ziare, pentru a-i acuza pe americani că recrutează fascişti, vezi-Doamne, pe legionari, pentru a-i pregăti în vedererea uni nou război. Prin asta încercau să lovească în americani”, mai spune Florin Mihai Dobrescu. 

După proces, comandantul Mişcării Legionare din exil, Horia Sima, îşi anunţase militanţii că acţiunile de paraşutare în ţara ocupată vor continua, dar anul 1954 a însemnat abandonarea de către serviciile secrete americane şi franceze a acestui proiect, tehnologia în domeniul spionajului oferind deja posibilităţi superioare clasicelor introduceri de spioni în teritoriul inamic.

„Eu am pandantivul acesta de la un anume medic stoamtolog, Filip Păunescu, unul din oamenii de încredere ai lui Horia Sima. Locuia în Germania, în ultimele decenii de viaţă. De altfel, în locuinţa lui a şi murit Horia Sima, în mai 1993, când se afla într-un periplu prin Europa, în urma unei crize cardiace”, încheie  Florin Mihai Dobrescu, secretarul general al Fundaţiei "Ion Gavrilă Ogoranu".