Percheziţii în trei judeţe, la comercianţi de mezeluri, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat depăşte 450.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează şase percheziţii în judeţele Argeş, Olt şi Dolj, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

Descinderile au loc în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada august – noiembrie 2017, administratorii  unei societăţi comerciale, cu profil de activitate comerţ cu produse din carne, ar fi omis în totalitate sau în parte să evidenţieze în registrele contabile operaţiunile comerciale efectuate.Prejudiciul creat depăşeşte 450.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA", precizează Poliţia Română,

Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. 

La acţiune participă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite