Motivul incredibil pentru care România este obligată de CEDO să plătească 7.500 de euro daune morale unor copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului obligă statul român să plătească 7.500 de euro daune morale unor copii pentru că a permis destrămarea progresivă a legăturii acestora cu mama lor şi nu au dat importanţă comportamentului manipulator al tatălui.

Ambii părinţi sunt români şi au împreună doi copii, unul în vârstă de 13 ani, iar celălalt, în vârstă de 10 ani. S-au despărţit  în urmă cu mai bine de 5 ani, iar potrivit înţelegerii dintre părinţi, copiii urmau să rămână cu femeia (R.I.), în locuinţa familiei, din Bucureşti, urmând ca bărbatul să aibă acces nelimitat la copii şi să aibă un rol activ în educaţia lor.

Tensiunile au apărut în toamna anului 2013, când copiii şi bunica lor maternă au suferit un accident rutier, în urma căruia bătrâna a necesitat îngrijire şi supraveghere medicală. Bărbatul a decis atunci să ia copiii din locuinţa mamei, fără consimţământul acesteia. De atunci şi până în mai 2014, femeia a reuşit să-şi vadă copiii doar ocazional şi de fiecare dată în prezenţa tatălui lor. Ulterior, contactele dintre mamă şi copii  au devenit şi mai rare, iar după 6 iunie 2014 au încetat în totalitate.

Femeia a făcut plângere la CEDO, acţionând, totodată, şi în numele copiilor săi, M.I. şi I.I., arătând că aceştia au fost supuşi alienării parentale de către tatăl lor şi că autorităţile nu au luat nicio măsură pentru recunoaşterea şi stoparea abuzului, care a fost rezultatul neexecutării de către acestea, în timp util, a sentinţelor de încredinţare a copiilor.

„În cauză, în urma sentinţelor judecătoreşti din 5 mai şi 24 septembrie 2014, prin care minorii au fost încredinţaţi reclamantei, autorităţile erau obligate să ia măsuri în vederea reunirii reclamantei cu copiii. Reclamanta nu a putut locui cu copiii începând din noiembrie 2013, atunci când au fost luaţi de tatăl lor. Aceştia încă locuiau cu tatăl lor la data ultimei comunicări cu Curtea (18 iulie 2018). Curtea reţine că, în cauză, au trecut 5 ani de când reclamanta a avut ultima dată posibilitatea de a-şi exercita drepturile părinteşti. În decizia definitivă din 15 mai 2018, Tribunalul Bucureşti a reafirmat dreptul acesteia de a locui împreună cu copiii şi a reiterat că autorităţile aveau obligaţia de a lua urgent toate măsurile legale necesare pentru a asigura înapoierea copiilor la locuinţa mamei lor”, explică avocatul Raluca Cârstea, Legal Land.

"Lipsa de cooperare dintre părinţi nu scuteşte autorităţile de luarea tuturor măsurilor"

CEDO a considerat că timpul trecut de când femeia a alertat iniţial autorităţile privind situaţia sa "este în sine problematic, deoarece a permis ca legăturile de familie dintre reclamantă şi copiii săi să se deterioreze",  fapt care a dus la îngreunarea executării sentinţelor de încredinţare a copiilor către aceasta.

„Curtea notează faptul că «autorităţile s-au aflat într-o situaţie dificilă, în ceea ce priveşte executarea deciziilor de încredinţare a copiilor, deoarece acestea trebuiau să se ocupe mai întâi de opoziţia tatălui şi apoi de cea a copiilor care, eventual sub influenţa tatălui lor au refuzat în mod categoric să revină la locuinţa mamei lor. În orice caz, Curtea reiterează că lipsa de cooperare dintre părinţi nu scuteşte autorităţile de luarea tuturor măsurilor care pot contribui la menţinerea sau restabilirea legăturilor de familie» Reclamanta a făcut două sesizări la DGASPC Bucureşti cu privire la problemele întâmpinate la vizitarea copiilor săi, dar instituţia nu a fost în măsură să acţioneze deoarece tatăl nu era acasă atunci când reprezentanţii acesteia au încercat să facă o vizită acolo. Curtea reţine că ”nu există nimic care să arate că reprezentanţii au făcut ceva mai mult decât o simplă încercare de a face o vizită la domiciliul tatălui sau că au instituit un mecanism de sancţionare a acestuia pentru atitudinea de obstrucţionare”, mai arată avocatul Raluca Cîrstea.

"Autorităţile nu au acordat o atenţie deosebită destrămării progresive a legăturii dintre reclamantă şi copiii săi"

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că autorităţile române nu au dispus nicio expertiză în cazul copiilor, cu toate că un psiholog indicase încă din ianuarie 2015 că este necesară o asemenea procedură şi că au făcut acest lucru abia după ce femeia a solicitat o hotărâre judecătorească prin s-a efectuat evaluarea (abuzul psihologic sub forma alienării parentale exercitate de tată a fost confirmat într-un raportul psiholologic)

„Curtea deplânge faptul că autorităţile nu au acordat o atenţie deosebită destrămării progresive a legăturii dintre reclamantă şi copiii săi şi nici comportamentului manipulator al tatălui”, se arată în decizia CEDO, pronunţată în urmă cu şapte luni şi publicată în Monitorul Oficial al României cu numărul 577 din 15 iulie 2019.

Ce a decis CEDO

CEDO a stabilit că femeia şi copiii săi nu au beneficiat de o protecţie efectivă a dreptului lor la respectarea vieţii lor de familie, fiind încălcat art. 8 din Convenţie. În aceste condiţii, statul român trebuie să plătească, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii: 7.500 EUR în solidar, copiilor,  pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care se vor ţine în depozit bancar în favoarea acestora şi 3.19 9,37 EUR mamei, pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite