Marius Ionuţ Radu păstrează vie tradiţia dansurilor populare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul piteştean a descoperit pasiunea pentru dansurile populare la îndemnul tatălui său şi i-au plăcut atât de mult încât ritmul i-a intrat în sânge.

Pe Marius Radu ai să-l întâlneşti chiuind şi săltând de zor până se udă “cămeşa” pe dânsul, la spectacolele ansamblului de dansuri populare Dorul. Are atâta energie şi îi aleargă picioarele de nu apuci să vezi bine paşii pe care îi face. Însă jocul e atât de antrenant, încât nu-ţi poţi lua ochii de la el şi îţi stârneşte pofta de a dansa, dar şi invidia în acelaşi timp. Deşi este un dans vechi din străbuni, nu oricine îl mai ştie astăzi. Ai să-l recunoşti sigur şi la petreceri sau la nunţi, fiind singurul mesean care nu stă nicio clipă jos.

Obosit de la atâtea sărituri la joc, Marius Radu îşi trage sufletul şi ne povesteşte cum a descoperi el pasiunea pentru dansurile populare şi ce înseamnă pentru el.

Este inginer programator
Pasionat de calculatoare, tânărul a încercat să urmeze o carieră în acest domeniu, însă soarta i-a îndrumat paşii pe o altă cărare şi aşa a descoperit o nouă pasiune: dansurile populare. Piteşteanul a urmat Facultatea de Electronică, Calculatoare şi Telecomunicaţii, cu intenţia de a se angaja în domeniul IT. Deşi este inginer programator, şi-a găsit de lucru în alt domeniu, cel al achiziţiilor publice, în prezent fiind director comercial la o societate din Piteşti.

Tatăl său a fost cel care i-a insuflat pasiunea pentru dansurile populare. Membru de 20 de ani al ansamblului Doru, părintele a insistat ca şi fiul său să încerce măcar să înveţe să joace la hore şi sărbe. Nu prea încântat la început, tânărul, care pe atunci avea 19 ani, s-a lăsat convins în cele din urmă şi a încercat. Faptul că i se împleticeau picioarele la joc nu l-a descurajat, ci din contră, l-a motivat să persevereze până când va atinge performanţa.

“Greu rău nu a fost la început. Asta şi datorită domnului profesor Cătălin Oancea, care este de fapt un maestru al dansurilor populare. Prima dată mi s-a părut că am picioare de lemn, dar uşor uşor mi s-au părut dansurile mai uşoare. Mi-era şi ruşine pentru că lumea nu mă cunoştea şi mi s-a părut ciudat să mă înveţe domnul Oancea pe care îl cunosc de când eram mic. Dar îmi mai explica tata paşii acasă.”, povesteşte Marius despre începuturile sale într-ale dansului popular.

S-a încurcat la primul spectacol
Primul spectacol pe care l-a susţinut a fost la Curtea de Argeş şi deşi a încurcat paşii din cauza emoţiilor şi era convins că n-o să mai danseze niciodată, a continuat totuşi fiindcă dansul îi intrase deja în sânge. După un an, dansatorul a început să plece în turnee alături de ansamblu, având ocazia să viziteze numeroase ţări de care s-a îndrăgostit. Astfel a participat la festivaluri internaţionale în Portugalia, Spania, Turcia, Italia unde a fost primit cu braţele deschise de europeni şi admirat pentru jocul său.


“Prima dată când am ieşit din ţară cu ansamblul am rămas marcat, uimit. Mi se părea că tot ce văd era extraordinar. Pentru mine dansul a însemnat şi o oportunitate de a vedea ceva frumos, de a vizita locuri noi. Sunt mândru că am repreyentat România şi zona Argeşului peste hotare şi am făcut cunoscute tradiţiile nosatre europenilor.”, mărturiseşte Marius Radu pentru care este o onoare să danseze pe aceeaşi scenă cu tatăl său.

La spectacole Marius dansează atât dansuri cu specific din zona Munteniei, cât şi din Banat, Moldova sau Oltenia. Printre dansurile sale preferate se numără căluşul şi brâul.

Profil

Născut: 1 martie 1985, Piteşti
Studii: Facultatea de Electronică, Calculatoare şi Telecomunicaţii, Universitatea Piteşti, 2009
Experineţă profesională: şef achiziţii la o firmă din Piteşti
Familie: Are doi fraţi mai mici


Ce-i place: Îmi place să călătoresc, mai ales în străinătate, să vizitez ţări precum Spania, Portugalia, Grecia, Italia, Turcia. Îmi place foarte mult marea şi mi-aş lua o vacanţă prelungită să o petrec pe plajă. Filmul e viaţa mea. Îmi plac toate genurile, mai puţin musicalul.

Ce nu-i place: Nu-mi plac prostia, persoanele lipsite de caracter. Urăsc aglomeraţia în trafic, minciuna şi lipsa de punctualitate.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum se împacă meseria de inginer cu pasiunea pentru dansurile populare?

M.R
.: Pe undeva pe la mijloc au o legătură. Dansurile le un consider un hobby, timp de calitate. Sunt paralele cu meseria mea şi mă ajută să mă rup de rutina zilnică, sunt o ieşire din sedentarism.


Îţi place muzica populară?
M.R
.: Îmi plac dansurile populare, dar nu neapărat şi muzica populară. Ascult mai mult house şi hip hop, şi alte genuri comerciale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite