Jucătorul de golf care a adus ţării noastre singura medalie în acest sport: „În România suntem o comunitate mică, dar foarte împătimită de jucători“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Jigman
Bogdan Jigman

Are 44 de ani, locuieşte în Bucureşti, este CEO la un fond de investiţii şi are o mare pasiune: golful. Bogdan Jigman este singurul român care joacă alături de profesionişti în deschiderile de turneuri mari şi care a adus ţării o medalie în acest sport exclusivist. Luna aceasta a participat la un important turneul din Turcia, Golf Mad Turkish Airlines Open 2017, de la care s-a întors acasă  cu trofeul cel mare.

Pasiunea lui Bogdan pentru golf s-a înfiripat în vremea studenţiei, în America, la James Madison University din Virginia, unde a absolvit studiile superioare. „În apropierea campusului există un «driving range» (o zonă de antrenament pentru golf). Acolo am pus pentru prima oară mâna pe crosă şi se pare că a fost dragoste la prima vedere. Mi-am cumpărat şi un set de crose cu care am venit în România”, povesteşte, pentru Adevărul, Bogdan Jigman.

Ajuns acasă, unde sportul său preferat era încă privit că o ciudăţenie, a fost nevoit să renunţe o vreme la pasiunea sa. „Din păcate, pentru că nu aveam unde să mă antrenez la întoarcerea în România în 1998, le-am pus în cui pentru 15 ani până când am ajuns întâmplător în Bulgaria, în zona Balcick, la unul dintre cele mai spectaculoase terenuri din lume, Thracians Cliffs. Acolo a pornit totul. De atunci, viaţa mea şi a familiei mele s-a schimbat”, mai spune Bogdan.

A devenit membru în câteva cluburi de golf din Bulgaria (Blacksearama şi Lighthouse) şi a început să participe la turnee. „Toate au fost în străinătate, din păcate. Eram aproape în fiecare weekend pe teren, iarna mă antrenam pe zăpadă, cu mingi uşoare. Crosele stăteau în permanenţă în maşină. Am primit sfaturi de la câţiva profesori, dar lecţii propriu-zis nu am luat. Am urmărit tutoriale, am citit mult, am încercat mai multe tipuri de crose până când am ajuns să înţeleg, să simt, să performez”, povesteste Bogdan.

Are peste 50 de trofee acasă. ”Primul turneu în care m-am simţit mândru că reprezint România (am fost primul român care participa în acel turneu), a fost Scottish Open for Amateurs în 2013, care a avut loc pe terenul preşedintelui american Donald Trump. În ţara mamă a golfului am înţeles de ce golful este un sport nobil şi de ce impune atât ţinută, cât şi un comportament de gentleman“.

A reprezentat România şi la Balcaniada din 2014 (foto jos), unde a obţinut alături de echipă medalia de bronz, singura medalie adusă României în golf. 

image

Luna aceasta a participat la un important turneu din Turcia, Golf Mad Turkish Airlines Open 2017, de la care s-a întors acasă cu trofeul cel mare

„A fost pentru mine “the best golf of my life”. A fost pentru prima oară când am reuşit să joc cele 18 găuri ale unui teren cu un scor sub 0. Am reuşit să vin acasă cu trei trofee şi cu un handicap redus la 3,2. Pentru a vă face o idee, atunci când handicapul jucătorului de golf se apropie de 0, jucătorul se poate considera profesionist.

Bogdan Jigman este unul dintre fondatorii RGA Romanian Golf Association

Cum golful nu este un sport de masă, ci unul exclusivist, în România sunt doar două terenuri de golf profesionist, dintre care doar unul la standarde europene.

„Antrenamentele le fac la Stejarii Driving Range unde Florin Segârceanu, preşedintele RGA Romanian Golf Association (asociaţie unde sunt şi eu membru fondator) ne oferă locul perfect de reuniune în timpul săptămânii. Avem şi Golf Room şi Champ du Golf pentru antrenamente în interior şi cele şase găuri la Clubul Diplomatic. Aşteptăm cu nerăbdare să intrăm pe cel mai nou teren de golf de 18 găuri din România. Datorită unor oameni că Ioan Popa, unul dintre prosperii oameni de afaceri ai României şi un pasionat al golfului, care a investit peste 15 milioane de euro la Alba într-un teren de golf, România intră timid pe piaţa turismului de golf. Cert este că în fiecare zi fie joc golf, fie citesc despre golf, fie urmăresc un turneu de golf la TV. Nicio zi fără golf. În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucători. Şi da, ne place să jucăm împreună dar şi să ne întâlnim în afara terenului să legăm business-uri", a mărturisit Bogdan Jigman.

Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”

Alaturi de George Coetzee locul 157 mondial (poza sus) – Turkish Airlines Open 2017

Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”

Alaturi de Cosmin Contra, selectionerul Naţionalei de Fotbal, un alt împătimit al acestui sport

Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”

Împreună cu un alt pasionat al golfului, Krasimir Balacov (capitanul naţionalei de fotbal din Bulgaria) poza sus 

Sunt cinci ani de când a redescoperit acest sport şi mărturiseşte că se mai vede încă 50 de ani de acum încolo pe teren, căutând lovitura perfectă.

Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”

Cu Henrik Stenson, câştigător British Open 2016 – cel mai bun jucător suedez şi locul 9 mondial Turkish Airlines Open 2014

Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”

Cu Nicolas Colsaerts – cel mai bun jucător belgian profesionist - locul 98 mondial (poză sus) Turkish Airlines Open 2016

Soţia şi copiii joacă şi ei golf. "Ne distrăm în patru"

Intreaga sa familie joacă golf şi dacă le pune la socoteală şi trofelele soţiei şi ale copiilor, are nevoie de o cameră doar pentru ele.

"Soţia, Cătălina este Lady Captain la Lighthouse Golf and Spa Bulgaria. A început să joace golf odată cu mine. Am pornit împreună imaginându-ne că viaţa la pensie va însemna golf prin lume. Şi încă visăm la asta. Maria, feţiţa mea are 10 ani şi joacă deja de doi ani. Are o mişcare de invidiat. Victor are 13 ani şi chiar dacă nu realizează încă, loviturile lui sunt foarte lungi şi sigure. Ne place să fim împreună în vacanţe, fie la golf, fie la schi, şi să ne distrăm toţi patru”, mai spune Bogdan Jigman.

Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”

Alături de soţie

Victor are 13 ani, iar Maria, 10 ani

Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Cine este jucătorul de golf care a adus ţării noastre sigură medalie înavcest sport: ”În România suntem o comunitate mică dar foarte împătimită de jucatori”
Piteşti

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite