Imagini de la restaurarea celebrei cetăți de la Poenari, locul unde se refugia Vlad Țepeș în vremurile grele

0
Publicat:

Finanţate cu fonduri europene, lucrările de restaurare a cetăţii lui Vlad Ţepeş de la Poenari, Argeș, au demarat în iulie 2022 și se apropie de 50%.

Lucrările au început în iulie 2022 FOTO Consiliul Județean Argeș
Lucrările au început în iulie 2022 FOTO Consiliul Județean Argeș

„La ora actuală, procentul de execuție a lucrărilor la cetatea Poenari este de peste 40%. După pauza de iarnă, lucrările au reînceput în prima săptămână din luna martie. Conform prevederilor contractuale, lucrările de restaurare a cetății trebuie terminate până la finalul acestui an”, au declarat pentru „Adevărul” reprezentanții Consiliului Județean Argeș.

În iulie 2021, Consiliul Județean Argeș a semnat contractul de proiectare și execuție cu asocierea câștigătoare a licitației, SC EURAS SRL – SC ARHING SRL. Lucrările au început în vara lui 2022 cu o întârziere de mai multe luni, deoarece mai erau necesare câteva avize de la Ministerul Culturii.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări pentru restaurarea cetății Poenari se ridică la 20,1 milioane lei, din care proiectarea a costat 1,2 milioane lei, asistența tehnică din partea proiectantului - 190.400 lei, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor se ridică la 18,7 milioane lei. Finanțarea este asigurată din fonduri europene.

Lucrările de restaurare a fortăreței lui Vlad Țepeș acoperă în total suprafaţa de 1.897 metri pătrați, incluzând suprafaţa construită a cetăţii şi calea de acces pietonală existentă, mai precis 1.480 de trepte ce erau în stare avansată de degradare.

Cum au fost anulate două licitații

Contractul de finanţare pentru restaurarea cetății Poenari a fost semnat de peste cinci ani, încă în martie 2018. Numai că acum patru ani, în 2019, au fost organizate două licitaţii pentru reabilitarea reşedinţei secundare a lui Vlad Ţepeş, dar ambele au fost anulate deoarece câştigătoarele licitaţiilor au avut numeroase probleme, încercând să obţină un contract cu fonduri europene de zeci de milioane de lei, fără a avea expertiza şi garanţiile necesare.

La prima licitaţie, organizată în aprilie 2019, Consiliul Judeţean Argeş a rezilitat contractul cu Testa Building, firma italiană ce câştigase licitaţia, pentru că au ieșit la iveală mai multe nereguli. Firma câştigătoare trebuia să trimită asigurarea privind executarea viitoarelor lucrări în original, numai că a făcut-o în copie şi pe WhatsApp. Testa Building SRL trebuia să depună documentul original într-un termen de maximum cinci zile, numai că nu a făcut acest lucru nici după câteva săptămâni.

Şi a doua licitaţie, organizată în august 2019, a fost anulată, când Consiliul Judeţean Argeş a respins ca neconformă oferta tehnică a Apulia SRL (o altă companie italiană), singura firmă ce se înscrisese la licitaţie, care însă nu a furnizat vreo dovadă că ar avea expertiză în restaurarea monumentelor istorice.

Cetatea Poenari nu a mai fost restaurată de peste 50 de ani FOTO Consiliul Județean Argeș
Cetatea Poenari nu a mai fost restaurată de peste 50 de ani FOTO Consiliul Județean Argeș

Cetatea Poenari, aflată în administrarea Muzeului Judeţean Argeş, este încadrată ca Monument istoric de importanţă naţională şi internaţională.

Ridicată în secolul al XIV-lea în timpul domnitorului Negru Vodă şi având la început doar un turn, Cetatea Poenari a fost extinsă în timpul domniei lui Vlad Ţepeş.

Cetatea Poenari, aflată aproape de Barajul Vidraru, a fost reşedinţa secundară a lui Vlad Ţepeş, fiind edificată ca post de fortăreaţă contra otomanilor.

Fortăreața a a fost ultimul refugiu al lui Vlad Ţepeş înainte ca domnitorul să plece în Transilvania.

Ultima restaurare a cetăţii Poenari a fost realizată în urmă cu peste cinci decenii, pe parcursul a trei ani, în perioada 1969-1972, ocazie cu care s-au consolidat şi s-au înălţat zidurile şi s-au construit treptele de acces pentru a permite vizitarea în condiţii bune a întregii fortăreţe.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite