Dezinfecţie cu o substanţă neavizată, într-un call center: „Angajaţii au fost obligaţi să lucreze în mediu toxic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook Comdata Pitesti
Foto Facebook Comdata Pitesti

Angajaţii unei firme din Piteşti, în special operatori care preiau apelurile pentru plângeri privind serviciile Telecom Italia, vor să dea angajatorul în judecată după ce s-au simţit rău din cauza unui biocid neavizat, folosit la dezinsecţie şi dezinfecţie. Avocatul firmei neagă acuzaţiile.

La  un an după încheierea unui alt scandal cu liderul de sindicat Tiberiu Pielmuş, pe care firma a fost obligată să-l reîncadreze, prin hotărâre judecătorească, după o concediere abuzivă, şi căruia angajatorul a fost nevoit să-i plătească şi salariul aferent perioadei în care a fost disponibilizat ilegal, italienii de la Comdata Service SRL şi-au pus din nou sindicatul în cap, de această dată din cauza unei dezinfecţii şi dezinsecţii care s-a dovedit neconformă şi care le-a pus sănătatea în pericol.

„În dimineaţa acelei zile, operatorii care s-au prezentat la program au acuzat şi sesizat către conducere un miros deosebit de înţepător şi toxic în sălile în care îşi desfăşoară activitatea. În aceste condiţii improprii şi periculoase pentru sănătatea angajaţilor, aceştia au părăsit sălile de lucru, acuzând usturimi de ochi/gât, ameţeli, senzaţii de vomă. Fiind informat de şefii de sală că angajaţii au părăsit locurile de muncă, administratorul, împreună cu şeful societăţii care a efectuat dezinsecţia şi dezinfecţia, a venit între oameni şi a comunicat faptul că totul este în regulă, iar soluţia care a fost folosită este avizată de către DSP şi nu prezintă niciun risc care să afecteze sănătatea şi capacitatea de lucru, reproşând că oamenii exagerează şi au părăsit nejustificat locurile de muncă. După această comunicare, angajaţii au fost obligaţi de către administrator să se întoarcă la locurile de muncă şi să reînceapă activitatea, altfel vor fi puşi nemotivaţi pentru timpul nelucrat”, povesteşte liderul sindical Tiberiu Pielmuş.

DSP: “S-a utilizat un produs biocid neavizat pentru utilizarea în spaţii private”

Incidentul s-a petrecut în urmă cu patru luni, iar acum Sindicatul Comdata aşteaptă un răspuns la petiţia înaintată  Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş pentru a decide o eventuală acţiune în instanţă împotria angajatorului.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş a sesizat deja Direcţia de Sănătate Publică Argeş, însă nu a transmis şi Sindicatului Comdata un răspuns. DSP Argeş a lămurit însă lucrurile.

“Urmare a adresei ITM Argeş înregistrată la DSP Argeş (…), vă informăm următoarele: operaţiunile de dezinsecţie şi dezinfecţie în birourile şi departamentul de producţie ale SC Comdata Service SRL s-au efectuat în data de 24-25.02 2019 cu firma specializată SC Albena Clean M&G SRL Piteşti; pentru dezinfecţie s-a utilizat un produs biocid care nu este avizat pentru utilizarea în spaţii private şi în zone de sănătate publică; pentru nerespectarea regimului produsului biocid, SC Albena Clean M&G SRL a fost sancţionată contravenţional, conform legislaţiei în vigoare”, a transmis DSP Argeş secretarului organizaţiei de sindicat, Petrişor Roberto Stegăroiu

Dezinsecţie şi dezinfecţie cu un biocid neavizat, la birourile unui call center din Piteşti: „Angajaţii au fost obligaţi să presteze activitatea într-un mediu toxic”
Dezinsecţie şi dezinfecţie cu un biocid neavizat, la birourile unui call center din Piteşti: „Angajaţii au fost obligaţi să presteze activitatea într-un mediu toxic”

Tiberiu Pielmuş: „Atentat împotriva vieţii angajaţilor în mod voit”

Sindicatul Comdata se arată îngrijorat de cele întâmplate şi spune că şeful de echipă care le-a cerut oamenilor să intre la muncă într-u medu toxic ar trebui demis.

„Angajaţii au fost supuşi şi obligaţi să presteze activitatea într-un mediu toxic, în care s-au folosit substanţe care nu erau avizate pentru utilizarea în spaţii private şi zone de sănătate publică. Considerăm că acest fapt se încadrează la atentat împotriva sănătăţii şi a vieţii angajaţilor în mod voit de către administratorul punctului de lucru din oraşul Piteşti al SC COMDATA SERVICE SRL. În urma acestui abuz s-a cerut de către dl. Stegăroiu Petrişor Roberto, sprijinit de organizaţia de sindicat, demiterea din funcţiile de conducere a persoanelor implicate”, mai spune liderul Sindicatului Comdata.

Ce spun oficialii Comdata

La solicitarea ziarului "Adevărul", avocatul Comdata, Răzvan Socoteanu, a precizat că responsabilitatea pentru substanţa folosită  o poartă furnizorul serviciului de  deratizare, dezinfecţie, dezinsecţie.

„În ceea ce priveşte sesizarea cu privire la pseudo-incidentul produs în dată de 25.02.2019, cu ocazia efectuării unor lucrări de igienizare a spaţiilor de lucru, vă precizăm că este total falsă afirmaţia numitului Pielmus Tiberiu Marian în sensul că salariaţii ar fi fost obligaţi să presteze activitate în acea zi şi în acea sala de lucru, în prezenţa mirosului soluţiilor utilizate. Astfel, societatea a desfăşurat acţiunea de dezinsecţie şi deratizare din dată de 25.02.2019 prin intermediul unei societăţi cu care avea contract la acea dată, respectiv societatea Albena Clean M&G SRL, societate care ne-a asigurat că soluţia folosită pentru dezinsiectie şi deratizare este conformă normelor în vigoare şi poate fi utilizată în spaţiile Comdata”, a explicat, pentru Adevărul, Prin Alessandro Pinto, reprezentant GTS Concept Consulting SRL - administrator Comdata Service SRL.

Comdata: "Societatea a luat măsură acordării unei zile libere plătite angajaţilor"

Potrivit administratorului, după acţiunea de deratizare şi dezinsecţie, Comdata Service SRL a luat măsură aerisirii încăperii înainte de începerea activităţii din dată de 25.02.2019, conform instrucţiunilor primite de la prestatorul de servicii.

„ (...)Această măsură ne fusese comunicată în seară de 24.02.2019. Având în vedere că la ora începerii programului de lucru, în sala de lucru încă se mai simţea mirosul soluţiei folosite de prestator, societatea a luat măsură acordării – în ziua respectivă - a unei zile libere plătite angajaţilor care îşi desfăşurau activitatea în încăperea afectată, nemaifiind necesară recuperarea acesteia la o dată ulterioară, cu toate că potrivit art. 122, alin. 3 din Codul Muncii, angajatorul era îndreptăţit la recuperarea timpului liber acordat. Împrejurarea că în ziua respectivă, au fost şi salariaţi care, deşi primiseră zi liberă plătită din cauza acelui incident, au refuzat să părăsească sediul Punctului de Lucru Piteşti, rezultă că, pe fondul acestui refuz, continuarea prezenţei în sala de lucru nu incumbă o responsabilitate din partea societăţii atât timp cât acei lucrători nu puteau fi evacuaţi cu forţă din sediul societăţii”, mai spune administratorul Comdata Service SRL.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite