Cine e americanul de origine română care a candidat pentru Congresul SUA. Are studii la West Point şi Harvard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un american cu origini româneşti şi care a locuit până la 11 ani la Bucureşti s-a numărat printre candidaţii la alegerile parţiale din SUA. Joseph S. Schneider (68 de ani) a candidat pentru un loc în Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a Congresului Statelor Unite, în Districtul 6 din statul Massachusetts, pierzând însă în faţa democratului Seth Moulton, văzut de mulţi ca un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2020.

După numărarea a 77% dintre voturi, Joseph S. Schneider avea 80.324 voturi, în timp ce contracandidatul său, democratul Seth Moulton înregistra 167.162 voturi. Printre cei care l-au susţinut în campania electorală pe candidatul american de origine română s-a numărat şi guvernatorul statului Massachusetts, Charlie Baker.

Născut în 1950, Joseph S. Schneider a plecat din România împreună cu familia sa în 1961. A petrecut o scurtă perioadă la Paris, după care a ajuns la New York.

”Familia mea şi cu mine am emigrat legal în Statele Unite în 1962 din România ca refugiaţi politici. După ce am absolvit Academia West Point şi am lucrat pentru Forţele Speciale ale Armatei am ajuns în Massachusetts pentru a urma cursuri la Harvard Business School şi apoi la Harvard’s Kennedy School of Government. Am înfiinţat mai multe companii ce au angajat sute de oameni în Massachusetts. Am format mulţi tineri care la rândul lor au creat companii sau au ajuns să conducă firme noi. Una dintre firmele pe care le-am înfiinţat a fost cumpărată de către General Motors”, spune Joseph S. Schneider.

Pe pagina sa web de campanie, Joseph S. Schneider a scris că este alarmat de dispariţia politeţii şi a onoarei din spaţiul public şi că discursul politic în America ”seamână din ce în ce mai mult cu ce am trăit în copilăria mea sub comunism, unde folosirea abilă a minciunilor şi denaturarea reprezentau norma”.

Una dintre temele predilecte ale lui Joseph S. Schneider în campania electorală a fost reducerea numărului de mandate pentru aleşii din Congresul SUA. A propus ca membrii Camerei Reprezentanţilor să aibă un număr maxim de şase mandate a câte doi ani, iar senatorii să aibă maximum două mandate de şase ani.

Imagine indisponibilă

Un om de afaceri de succes în America, Schneider este din 1997 preşedintele JSA Partners, o companie de consultanţă pentru industria aerospaţială şi militară. A plecat din Bucureşti la 12 ani cu familia sa, a stat scurt timp la Paris şi apoi a ajuns la New York. Schneider a avut o carieră strălucită în America. A absolvit Academia Militară West Point în 1972, în 1975 a obţinut un master în Relaţii Internaţionale la University of Southern California, iar în 1979 un master la Harvard Business School. A lucrat 13 ani în Forţele Speciale ale Armatei.

În Congresul SUA a fost un ales de origine română până acum. Născut în 1860 în România, Victor Luitpold Berger a emigrat cu familia sa în 1878 în America, în statul Wisconsin. A fost ales de mai multe ori în Camera Reprezentanţilor, mandatele sale fiind între 1911 şi 1913 şi între 1923 şi 1929, an în care s-a stins din viaţă. Berger (28 februarie 1860 – 7 august 1929) a fost un membru fondator al Partidului Social Democrat din America şi al succesorului său, Partidul Socialist din America.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite