Au cărat apă cu găleţile şi şi-au salvat agoniseala de-o viaţa din flăcările ce le cupărinseseră casa
0
Pompierii au fost solicitaţi, astăzi, să stingă un incendiu ce pusese stăpânire pe o casă din comuna Albota. Însă, datorită promptitudinii de care au dat dovadă proprietarii, locuinţa nu s-a făcut scrum. Până la sosirea militarilor, oamenii au cărat apă cu găleţile, reuşind astfel ca flăcările să nu se extindă.
O familie din comuna Albota, sat Mareş, s-a speriat, astăzi, când a văzut pe fereastra casei, flăcări ce cuprinseseră una dintre încăperi. Oamenii au sunat imediat la 112 şi au încercat să găsească soluţii pentru ca agoniseala lor de-o viaţă să nu se transforme în scrum. Şi aşa au şi făcut! Au umplut găleţile cu apă, au intrat în casă şi au aruncat peste flăcări. Între timp, la adresa respectivă au sosit şi pompierii, care au intervenit imediat. Focul a fost stins, iar oamenii s-au liniştit. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un lemn care a căzut din sobă. Se pare că oamenii au vrut să facă focul pentru a încălzi casa, dar nu au închis bine uşa de la sobă.