Accident cu 17 victime în Argeş după ce două autobuze pline cu angajaţi de la Dacia au intrat unul într-altul. A fost activat planul roşu de intervenţie
0Două autobuze pline cu angajaţi de la uzina Dacia s-au ciocnit, vineri dimineaţă, 17 persoane fiind rănite. Şoferul din ultimul autobuz a rămas prins printre fiarele contorsionate şi a trebuit să fie descarcerat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epurea, în cele două autobuze se aflau peste 80 de persoane. Au fost rănite 17 persoane în total. 12 ambulanţe au venit la faţa locului, precum şi o maşină de descarcerare. Victimele sunt conştiente, singura persoană cu răni mai grave fiind şoferul încarcerat. Toţi răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Argeş. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
O posibilă cauză a accidentului este nerespectarea distanţei regulamentare între cele două vehicule, a declarat, pentru ”Adevărul”, Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Circulaţia a fost blocată pe un tronson de drum.
La începutul lunii septembrie, un alt accident grav a zguduit Argeşul. Atunci 14 persoane au fost rănite, după ce două autobuze pline cu angajaţi de la Dacia s-au ciocnit în comuna Vultureşti.