Valoarea nu cunoaşte graniţe. Olimpicii din Neamţ fac performanţă la Bucureşti şi San Francisco

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Matematicianul Daniel Tătaru predă la Universitatea Berkeley din San Francisco FOTO facebook
Matematicianul Daniel Tătaru predă la Universitatea Berkeley din San Francisco FOTO facebook

Mara Ieşanu şi Daniel Tătaru reprezintă prezentul şi trecutul elitei din învăţâmântul nemţean. După rezultate excepţionale la Olimpiadele Internaţionale de Chimie, Mara a ales Medicina la „Carol Davila“, iar Daniel Tătaru este profesor la Universitate Berkeley din San Francisco.

Deşi fac parte din generaţii diferite, Mara Ieşanu şi Daniel Tătaru sunt vârfurile cu care care se mândreşte şcoala nemţeană. 

Mara Ieşanu (19 ani) face ca de trei ani să se vorbească la superlativ despre Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, şi despre catedra de chimie a liceului. Rezultatele obţinute la Olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale de profil o recomandă drept cea mai titrată elevă a unităţii de învăţământ din Roman. 

Anul acesta, în luna aprilie, ea a obţinut argintul la Olimpiada Internaţională de Chimie „Dmitri Mendeleev” desfăşurată la Taschkent, în Uzbekistan. Tototdată, a primit şi premiul special pentru cel mai bun punctaj la proba practică a competiţiei. 

La faza Naţională a Olimpiadei de Chimie desfăşurată anul acesta la Piatra Neamţ, Mara a obţinut locul al III-lea, reeditând rezultatul din 2011, în aceeaşi etapă a competiţiei, de la Timişoara. 

Mara a impresionat şi în 2011, atunci când a obţinut medalia de bronz la Olimpiada Pluridisciplinară desfăşurată în Sakha - Yakuţia, în Siberia. 

Acum ea urmează cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti. 

Deşi mulţi absolvenţi preferă să-şi continue studiile în străinătate, eleva de la „Roman-Vodă” nu a fost tentată de o asemenea perspectivă. 

„Cred că şcoala românească de medicină este în top. Dacă era vorba de chimie, existau oferte şi din străinătate, dar vreau să-mi continui studiile în ţara mea. În plus, tot la Bucureşti au ales să studieze şi alţi colegi, e vorba şi de apropierea de familie“, spune Mara Ieşanu.

Mara Ieşanu, premiată în mai 2011 de Inspectoratul Şcolar Neamţ pentru rezultatele la chimie FOTO ISJ Neamţ:

mara

Daniel Tătaru - „matematicianul secolului XXI”

Dacă vrei să echivalezi performanţa cu liceul „Petru Rareş” Piatra Neamţ, primul nume care îţi vine în minte este Daniel Tătaru. La 46 de ani, el este acum profesor la Universitatea din Berkley, San Francisco, după ce a uimit o lume întreagă într-un domeniu în care nu mulţi reuşesc măcar să-l stăpânească. 

„A ajuns la noi la liceu de la şcoala nr.3 din oraş, cu materia bine pusă la punct, dar fără să fi fost olimpic. Chiar îmi amintesc că la o primă lecţie l-am luat mai tare că nu ştia ceva şi i-am spus <Măi Tătaru, tu ştii de unde ai venit? Îţi pun o bucată de carne sub şaua calului şi te trimit înapoi>. Mi-a părut rău apoi, dar am aflat că şi el le-a spus colegilor <Lasă că-i arăt eu lui Dumitreasa cine sunt>. Şi mi-a arătat”, îşi aminteşte Gheorghe Dumitreasa, profesorul care l-a format la Petru Rareş pe Daniel Tătaru. 

În trei ani de liceu (a X-a, a XI-a şi a XII-a), a câştigat locul I la faza naţională a Olimpiadei de Matematică, iar în 1985 şi 1986 (cls. A XI-a şi a XII-a)  a obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică, reuşind şi performanţa de a obţine în premieră punctajul maxim al concursului: 40 de puncte. 

„La concursul de la Helsinki, în ’86, a fost premiat cu un computer. Abia după vreo două săptămâni a primit Daniel calculatorul, pentru că fusese examinat mai întâi de cei de la Securitate care se temeau să nu fie ceva periculos”, mai spune profesorul Dumitreasa. 

Între anii 1986-1990, a urmat cursurile Facultăţii de Matematică de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi unde a terminat ca şef de promoţie, cu 10 pe linie. Lucrarea sa de licenţă a fost dedicată ecuaţiilor Hamilton-Jacobi în spaţii Banach, în legătură cu semigrupuri neliniare. L-a avut îndrumător pe Viorel Barbu, la acea vreme rectorul Universităţii, iar rezultatul i-a adus lui Daniel premiul „Gheorghe Ţiţeica”, de la Academia Română de Ştiinţe. 

După absolvire, Tătaru a urmat cursurile de doctorat la West Virgina University, iar în 1993, la doar 25 de ani, a devenit cadru didactic la Northwestern University, Chicago. Din 2001, este profesor la Universitatea Berkeley din San Francisco. 

Contribuţiile sale la studiul ecuaţiilor hiperbolice neliniare i-au adus cel mai prestigios premiu pentru matematică din SUA, cel al Societăţii Americane de Matematică. 

„El a făcut performanţă în analiză matematică, găsind soluţii deosebite pentru ecuaţii pe care le optimiza, le maximiza”, mai spune profesorul de la Rareş. Ecuaţiile diferenţiale Hamilton-Jacobi au făcut ca Tătaru să fie citat de fiecare dată cînd se explică cum forma obiectelor modelează undele electromagnetice. 

Publicaţia The Mercury News susţinea într-un articol că descoperirile lui Tătaru vor revoluţiona modul în care se construiesc aparatele de  de investigare radiografică şi cercetările geofizice.  

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite