Vaccinul antiporcină îi sperie tocmai pe medicii nemţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O asistentă din Neamţ îşi aşteaptă în zadar colegii să-i vaccineze
O asistentă din Neamţ îşi aşteaptă în zadar colegii să-i vaccineze

Doar 118 doze din cele 20.000 distribuite la Neamţ au fost injectate cadrelor medicale. Campania de vaccinare a început la Neamţ în urmă cu două săptămâni. În acest interval, au acceptat  să participe doar 324 de medici, poliţişti, jandarmi sau pompieri.

Angajaţii din sistemul de sănătate nemţean evită să se imunizeze împotriva virusului gripei porcine, deşi au prioritate la vaccinare. Din cei peste 1.500 de salariaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Neamţ, doar 118 au fost de acord până acum să-şi insereze serul Cantagrip.

Aceasta în condiţiile în care campania de vaccinare a început la Neamţ în urmă cu mai bine de două săptămâni, atunci când au fost aduse 20.000 de doze de ser antiviral. Cei care „au fentat“ până acum vaccinarea nu sunt obligaţi să-şi justifice opţiunea.

Directorul spitaluluia refuzat serul

„Au fost luaţi  în evidenţă la vaccin opt medici de la Unitatea de Primire Urgenţe, iar restul până la 118 persoane au fost asistente de pe secţiile spitalului. Cei care nu vor nu trebuie să spună un motiv, aşa că noi nu ştim de ce au luat această decizie“, a spus doctorul Sorin Ciobanu, directorul medical al SJU Neamţ.

Neoficial, angajaţii spitalului spun că le este teamă de Cantagrip. „Nu am vrut să mă vaccinez pentru că nu ştiu exact care sunt efectele adverse. După ce am văzut că niciun medic specialist nu a fost de acord, am intrat şi mai mult la bănuieli. Dacă cei care ştiu medicină cu adevărat nu vor, noi de ce ne-am vaccina?“, a spus Viorica, infirmieră.

Nici directorul Spitalului Judeţean nu s-a vaccinat împotriva virusului A H1N1. „Am ales să nu mă vaccinez. Eu nu accept de principiu tratamente impuse, mai ales că acum nu prea se cunosc reacţiile adverse“, a explicat doctorul Sorin Ciobanu.

Pe de altă parte, jandarmii au încredere în eficacitatea serului. Medicul Roxana Pipirigeanu, şeful Biroului de Epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a declarat că „până acum au fost vaccinaţi 206 angajaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor“.

Deschişi la vaccinare se dovedesc şi pompierii nemţeni, iar lista angajaţilor care s-au imunizat începe chiar cu şeful instituţiei. „Nu ne putem permite ca în cazul unei situaţii urgente populaţia să se bazeze pe sprijinul nostru, iar noi să nu fim apţi din cauza unei astfel de afecţiuni“, a declarat colonelul Ioan Niţică, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  Neamţ. Până acum au fost imunizaţi 120 de pompieri, doar 20% din efectivul total de angajaţi ai instituţiei.

Poliţiştii se dau răciţi
La sediul Inspectoratului de Poliţie Neamţ au fost primite 300 de doze de vaccin. Însă poliţiştii au motivat că sunt răciţi sau au afecţiuni respiratorii pentru a vedea dacă există efecte adverse la colegii care au acceptat să fie vaccinaţi.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite