Soluţia pentru salvarea telegondolei din Piatra Neamț, un simbol al oraşului. Vestea bună vine după luni de scandal
0Administraţia locală pare să fi găsit soluţia pentru salvarea telegondolei, un simbol al oraşului Piatra Neamţ, după luni întregi de scandal. Firma care o administrează este în procedură de faliment.

În ultima perioadă, au fost nenumărate tensiuni între primar şi consilierii majoritari din Consiliul Local Piatra Neamț, în care s-au implicat şi diverşi politicieni, pe tema instalaţiei de transport aerian care străbate o porţiune din oraş. Recent, a fost găsită o modalitate pentru ca instalația să nu fie pierdută.
Edilul liberal Adrian Carabelea a emis o hotărâre prin care s-a propus majorarea capitalului social de la Perla Invest (societate din subordinea primăriei care administrează telegondola) în vederea redresării firmei şi ieşirii din procedura de insolvenţă şi faliment, care este pe rolul Tribunalului Neamţ.
Hotărârea a fost adoptată, după luni de scandal, într-o şedinţă din această lună a Consiliului Local, capitalul social fiind mărit cu aproximativ 500.000 de euro, fiind mandatat administratorul special să facă demersurile la Oficiul Registrului Comerţului, pentru modificarea actului constitutiv al societăţii, ca urmare a majorări capitalului social.
„Se aprobă majorarea capitalului social al SC Perla Invest, cu vărsăminte în numerar în valoare de 2.589.200 de lei din bugetul local al municipiului Piatra Neamţ, în calitate de asociat unic. Se majorează numărul de părţi sociale deţinute, cu un număr de 25.892 părţi sociale, fiecare în valoare de câte 100 lei“, se arată în hotărâre.
În ce situație este Perla Invest
Perla Invest este în faliment, cu creanţe către Direcţia de Finanţe şi Alpha Banck. Pentru stingerea acestora, s-a decis scoaterea la vânzare a staţiei de plecare a instalaţiei de transport pe cablu. În imobil sunt spaţii comerciale, suma pentru care a fost scos la licitaţie fiind de 1.379.000 de euro.
Primarul Carabelea a dorit ca administraţia să participe la licitaţie, pentru ca staţia să rămână în patrimoniul municipiului, dar proiectul supus la vot în mai multe şedinţe de la sfârşitul anului trecut nu a fost votat, fiind nevoie de două treimi din sufragii, opunându-se consilierii de la PSD - PMP, care erau majoritari.
În aceste condiţii, primăria era pe cale să piardă clădirea telegondolei, inclusiv vreo 45 de milioane de lei, bani achitaţi în contul ratelor de la creditele anterioare şi terenuri de la Baza Hipică, ce erau puse gaj. Odată ce majorarea de capital a fost aprobată, urmează să fie plătite datoriile societăţii către creditori.
Dacă Perla Invest intră în faliment, acest lucru poate duce la oprirea instalaţiei de transport pe cablu spre baza turistică de pe culmea Cozla, chiar dacă un ipotetic cumpărător va trebui să îi păstreze destinaţia de la etaj, de unde pornesc telecabinele. Perla este însă singura care are autorizaţie ISCIR, fără de care nu este permisă funcţionarea.

Telegondola şi pârtia din Piatra Neamţ, un amplu proiect care avea ca scop creşterea gradului de atracţie turistică a municipiului, s-a dovedit a fi un eşec de 14 milioane de euro, pentru el fiind accesate credite bancare. Dacă pe pârtie nu s-a mai schiat de câţiva ani, din lipsa zăpezii, telegondola încă funcţionează şi are clienţi în timpul verii.