Piatra Neamţ: Mii de pensionari și șomeri refuză ajutorul UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţia de la centrele sociale a ţinut doar câteva zile
Aglomeraţia de la centrele sociale a ţinut doar câteva zile

Doar şase din zece persoane cu venituri reduse s-au prezentat să îşi ridice alimentele de bază oferite ca ajutor din partea Uniunii Europene.

A trecut mai bine de o lună de când în Piatra Neamț a început acțiunea de distribuire a pachetelor cu alimente destinate persoanelor defavorizate. Dacă, în primă fază, pietrenii cu venituri modeste s-au îmbulzit, supravegheați de jandarmi, la cele două centre sociale din oraș să își ridice produsele oferite de Uniunea Europeană, acum situația nu mai este deloc aceeași.

Citeşte şi:
Neamţ: Preţuri reduse la carne, clienţi deloc

„În prima zi a campaniei, își ridicaseră pachetele cu alimente aproape 600 de pietreni”, spune Ana Șuteu, șefa Biroului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț.
În momentul de față, doar 60% dintre cei 7.300 de cei îndreptățiți să beneficieze de acest sprijin au intrat în posesia pachetelor cu alimente. În aceste condiții, oficialii s-au văzut nevoiți să prelungească termenul de distribuire a acestora, ultima zi fiind mâine, 10 decembrie. „Ultima zi pentru distribuirea ajutorului de la UE fusese stabilită pentru 30 noiembrie. Majoritatea celor care nu s-au prezentat o constituie șomerii și pensionarii. Probabil unii dintre șomeri sunt plecați în străinătate”, explică Ana Șuteu.

Dacă nici până la acest termen nu se vor prezenta toți beneficiarii ajutorului oferit de Uniunea Europeană, Primăria va cere suplimentarea listelor cu pietrenii care nu au un loc de muncă. Motivul este unul cât se poate de simplu. Legea prevede clar că aceste pachete cu alimente nu pot fi distribuite altor categorii sociale decât șomerilor, persoanelor beneficiare ale venitului minim garantat, celor cu handicap grav sau accentuat, precum și pensionarilor cu venit mai mic sau egal cu 400 de lei. Pe lângă făină și zahăr, pietrenii primesc paste făinoase, biscuiți și lapte praf.

La campania organizată anul trecut, nici după șase luni nu se prezentaseră toți cei îndreptățiți să primească acest ajutor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite