Jandarmi din tată-n fiu deapănă amintiri de Ziua Jandarmeriei: „Îmbrăca uniforma părintelui de mic“

0
Publicat:

Tradiţia Jandarmeriei la Neamţ este transmisă din generaţie în generaţie, dovadă fiind o situaţie unică care are în prim-plan patru cadre militare. Soarta a hărăzit ca fiii să-şi urmeze părinţii în carieră, iar poveștile lor sunt spuse cu prilejul Zilei Jandarmeriei (3 aprilie).

Paul (al doilea din stânga imaginii) și David, alături de părinții lor FOTO Jandarmeria Neamț
Paul (al doilea din stânga imaginii) și David, alături de părinții lor FOTO Jandarmeria Neamț

Plutonier adjutant Constantin Drăguşanu este cadru activ de mai bine de 24 de ani, desfăşurându-şi activitatea la Detaşamentul 5 Jandarmi Roman (Neamț), superiorii spunând că îl caracterizează spiritul de echipă, implicarea şi dăruirea în executarea misiunilor, iar acum este mai mândru ca niciodată în timp ce îşi priveşte fiul îmbrăcat în haina militară.

„I-am surprins entuziasmul, mândria şi bucuria din suflet pe chip, când alături de al său fiu, Paul, aflat în practică la Detaşamentul 5 Jandarmi Roman, au participat împreună la primul instructaj. Are 19 ani, dar in ciuda vârstei este hotărât, motivat şi îşi propune să ducă cu mândrie şi onoare numele tatălui mai departe“, a transmis Jandarmeria Neamţ.

Tânărul a fost descris că, la instructaj, a ascultat cu atenţie fiecare cuvânt, încercând să înveţe cât mai multe din experienţa părintelui, pentru a face faţă provocărilor.

Tot la Roman lucrează plutonier adjutant Radu Simion, alt jandarm dedicat, implicat şi devotat, cu  o activitate profesională de peste 18 ani. Aceste calităţi le-a transmis şi fiului său, David, acum elev al Şcolii Militare din Fălticeni.

„A crescut înconjurat de disciplină şi ordine, pasiunea întregii familii fiind artele marţiale. David, în vârstă de 19 ani, este multiplu campion naţional, european şi deţine titlul de „Sportivul anului“ în ultimii 2 ani. Pasiunea pentru uniforma militară o are de mic copil, când alături de fratele său îmbrăcau uniforma tatălui“, a detaliat, despre elevul-jandarm, instituţia nemţeană.

În aprilie 2022, la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do intercluburi, care s-a desfăşurat la Padova, David Simion a obţinut, la diferite stiluri de luptă, şase medalii de aur, care s-au adăugat altor zeci din cariera sportivă. La competiţia din Italia au participat 425 de sportivi din diverse ţări ale lumii, ei fiind legitimaţi la 47 de cluburi.

Într-un comunicat de presă se mai arată că Paul şi David au învăţat de la o vârstă fragedă că meseria de jandarm este mai mult decât o slujbă, este o chemare, o responsabilitate faţă de comunitate. Iar ziua de 3 aprilie va fi una cu o încărcătură emoţională aparte, pentru că vor îmbrăca uniformaşi vor sărbători în familie cei 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Întemeierea instituţiei s-a consemnat la data de 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

Uniforme purtate de jandarmi de-a lungul timpului FOTO Jandarmeria Română
Uniforme purtate de jandarmi de-a lungul timpului FOTO Jandarmeria Română

Legea prevedea că Regimentul de jandarmi Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iaşi şi la Poliţia Capitalei Iaşi. În total, 14 companii ce totalizau un efectiv de 1.433 jandarmi călări şi pedeştri.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite