Ginerele artistului popular Neculai Popa, cel mai longeviv primar liberal din Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrică Rotaru Popa, primarul comunei Petricani, este la al doilea mandat în fruntea localităţii din zona Târgu Neamţ. Doar el şi primarul comunei Dochia au rezistat tentaţiei de a pleca din PNL din cei 12 primari liberali aleşi la alegerile din 2012.

Petrică Rotaru Popa (65 de ani), conduce primăria comunei Petricani din anul 2008. Comuna este recunoscută la nivel naţional mai ales prin satul Târpeşi, unde a trăit şi a creat muzeul popular artistul Neculai Popa. De altfel, actualul primar este chiar ginerele artistului popular care ne-a părăsit în urmă cu patru ani, la vârsta de 91 de ani.

„Iniţial am intrat în politică la PNŢ-CD, împreună cu socrul meu, care, după cum se ştie a fost un ţărănist autentic, întemniţat de comunişti între 1952-1957. După decepţia pe care am avut-o în perioada guvernării CDR, m-am concentrat mai mult pe activitatea profesională, şi n-am mai activat politic”, spune Petrică Rotaru Popa.

Actualul primar al comunei Petricani este de meserie profesor de istorie. Înainte de a candida la primărie, a fost director coordonator al şcolilor din comună. Ulterior, după 2004, a intrat în PNL, înfiinţând în comuna Petricani şi organizaţia locală a formaţiunii. 

„Am mers la PNL, deoarece era partidul care fusese în alianţă cu PNŢ-CD în Convenţia Democrată, aşa am gândit atunci.“

„Nu mi-a plăcut de Băsescu de prima dată“

În anul 2008, Petrică Rotaru Popa a candidat pentru prima oară la primărie, reuşind să câştige mandatul în faţa fostului primar PRM, Ermil Isachi. A fost nevoie de două tururi de scrutin pentru a-şi adjudeca fotoliul de primar, lupta ducându-se strîns şi pentru că în cursă intrase un candidat de la PDL, formaţiunea aflată la guvernare la acea vreme.

„Nu mi-a plăcut Băsescu deloc, şi nici oamenii de la PDL, Flutur sau Stolojan. Chiar dacă Sulfina Barbu mi-a fost elevă în clasele V-VIII la Şcoala Târpeşti, nu i-am suferit deloc pe <portocalii>“, spune primarul de Petricani.

În iunie 2012, Petrică Rotaru Popa a câştigat al doilea mandat de primar. Este mândru că în cei şase ani de când conduce comuna Petricani, a reuşit să pună la punct 4 şcoli, şi speră să finalizeze o lucrare de reabilitare a drumului din satul Ţolici. De asemenea, a finalizat proiectul de regularizare a pâraielor Ţolici (2012) şi Topoliţa (2014) care se revărsau în gospodării în perioadele ploioase din an.

„Cea mai mare satisfacţie a fost că am reuşit să construiesc şcoala Târpeşti. Ăsta a fost visul meu, să înveţe copiii într-un singur schimb. Să plece de acasă la 7 dimineaţa şi să se întoarcă la prânz“, mai spune primarul.

Insensibil la „Ordonanţa Dragnea“ 

În toamna acestui an, Petrică Rotaru Popa a rămas printre puţinii primari pe care PNL îi mai are în judeţul Neamţ. Profitând de „Ordonanţa Dragnea“, 10 din cei 12 edili care şi-au câştigat mandatele din 2012 sub sigla liberalilor au migrat spre PSD sau UNPR. În afara primarului de Petricani, doar primarul comunei Dochia a mai rămas activ în PNL.

„Cu ordonanţa asta <minune> au plecat primarii cărora li s-au promis bani. Într-un fel îi înţeleg, pentru că banii sunt tot pentru comunităţile lor, să rezolve problemele oamenilor. Pentru mine nu e nici bine, nu e nici rău că nu am trecut la PSD. Am cântărit şi m-am gândit ce câştig dacă mă duc la PSD, şi am preferat să rămân în PNL, chiar dacă nu-mi place cum arată acum noul PNL, că ne-am întâlnit tot cu PDL-iştii cu care ne-am luptat în 2012. Dar nici la PSD nu mă voi duce niciodată“, spune primarul de Petricani.

Edilul este satisfăcut în schimb de rezultatul recentelor alegeri prezidenţiale, chiar dacă în comuna pe care o conduce Klaus Iohannis nu a ieşit câştigător.  

Primarul Petrică Rotaru Popa (în mijloc) alături de preşedintele ales al României, Klaus Iohannis (foto Facebook)

image
Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite