Drama familiei a cărei fetiţă a murit la Istanbul. Ce decizie a luat Ministerul de Externe după un articol publicat în „Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Moisă a stat cu fiica, Andreea, 3 ani jumătate prin spitale. FOTO: impreunadininima.ro
Alina Moisă a stat cu fiica, Andreea, 3 ani jumătate prin spitale. FOTO: impreunadininima.ro

Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat şi a transmis că toate cheltuielile necesare repatrierii familiei şi a copilei decedate la Istanbul după o viaţă petrecută prin spitale din cauza cancerului vor fi suportate de către instituţie.

Un articol publicat de „Adevărul“ pe 17 iunie 2020, în care era prezentată drama de neimaginat a unei familii de români al căror copil, de doar 7 ani, pierduse lupta cu o afecţiune cumplită, la un spital din Istanbul, a determinat reacţia Ministerului Afacerilor Externe. 

Părinţii Andreei Prundu, în vârstă de 7 ani, din Borleşti, judeţul Neamţ, erau într-o situaţie fără ieşire, neavând resurse pentru repatrierea lor şi a fetiţei decedate, astfel că o asociaţie umanitară a lansat un apel la solidaritate, pentru strângerea unor fonduri. 

Din fericire, Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Istanbul, s-a implicat în acest caz. 

„Vă transmitem în anexă precizările MAE cu privire la articolul «Drama cutremurătoare a unor părinţi a căror fetiţă a murit la Istanbul du o viaţă petrecută prin spitale», publicat la data de 17 iunie (https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/drama cutremuratoare-parinti-fetita-murit-istanbul-viata-petrecuta-spitale-1_5ee9e6de5163ec4271f50dcc/index.html)“, se arată în adresa primită la redacţie astâzi, 19 iunie. 

Iată şi conţinutul ei integral: „Cu privire la situaţia semnalată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că părinţii cetăţeanului român decedat într-o unitate medicală de pe teritoriul Republicii Turcia s-au prezentat la data de 17 iunie la Consulatul General al României la Istanbul pentru solicitarea înscrierii în registrele de stare civilă româneşti a certificatului de deces emis de către autorităţile turce şi eliberarea paşaportului mortuar, în vederea repatrierii trupului neînsufleţit al minorului. De asemenea, MAE menţionează că, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, costurile pentru repatrierea trupului neînsufleţit vor fi suportate de către MAE român. Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu familia cetăţeanului român decedat şi întreprinde demersurile necesare pentru facilitarea repatrierii trupului neînsufleţit şi asigurarea asistenţei consulare specifice“, se arată în precizările primite de la Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-Media, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit ultimelor informaţii, trupul neînsufleţit al fetiţei a fost adus în ţară în prima parte a zilei de vineri. Copila va fi înmormântată marţi, în satul natal, Borleşti, din judeţul Neamţ.

„Ziua plângem amândouă, noaptea caut soluţii pentru ziua de mâine“

„Bun găsit, dragilor! Cred că va întrebaţi ce mai face Andreea? Ce mai face prinţesa sufletului nostru!? Mi-e greu dar am să va spun eu ce face, în timp ce voi toţi căutaţi activităţi în căsuţa voastră cu copilaşii voştri, pentru a vă proteja de coronavirus Prinţesa cavaler caută arme sa distrugă nenorocitul de cancer. Mă întreabă oare mami o să reuşesc? Mami simt că nu mai pot? Eu ce să-i spun? Îmi înghit lacrimile şi îi răspund că da, sigur că mai poţi. De fapt putem pentru că nu eşti singură, suntem amândouă şi nici tu nici eu nu vom abandona lupta, ai înţeles? Noi una fără alta nu existam, aşa că hai la luptă ca nu avem timp de pierdut!! Seara vorbesc cu sufletul ei şi îl rog să reziste, îi trasmit câtă iubire am pentru ea şi sufletul ei, iar ea ca şi cum m-ar auzi mă strânge de mână si zâmbeşte prin somn. Andreea îl vrea pe tatăl ei ca să se simtă în siguranţă şi îl vrea pe Adi, pentru că o iubeşte şi o apără, vrea o gură de aer proaspăt căci nu mai suportă spitalul şi nici tratamentul! Toate astea sunt normale, dar nimic din toate astea nu pot să-i ofer. Ziua plângem amândouă, noaptea caut solutii pentru ziua de mâine“. 

Acestea erau cuvintele postate, pe Facebook, în aprilie 2020, de Alina Moisă, mama Andreei Prundu, care suferea de cancer şi era internată pentru tratament într-un spital din Istanbul. Rânduri din care răzbăteau trăirile unei mame, care numai ea ştia ce înseamnă să ai copilul bolnav de cancer şi să înduri calvarul a peste trei ani de tratamente oncolologice efectuate fetiţei prin diverse spitale. Din păcate, Andreea, „Prinţesa cavaler“, după cum a fost denumită, a pierdut lupta cu boala, decesul survenind marţi, 16 iunie, la unitatea sanitară din Turcia. Şi ce-i mai dureros, părinţii aflaţi acolo nu aveau resursele necesare pentru a-şi repatria copilul. 

„Am luptat mult să avem încă un înger pe pământ, însă acum mai avem unul în cer! «Prinţesa Cavaler», prinţesa inimilor noastre, a plecat la cer, ne-a trimis în dar soarele, să ştim că-i bine. Durerea este de nespus în cuvinte, doare al naibii de tare. Toţi voluntarii îngerilor suntem trişti (...), lacrimile ni s-au unit într-un tango trist, dedicat, ei, Andreei, îngerul nostru din cer“, posta  Carmen Suciu, de la Asociţia Născută Înger Piatra Neamţ, organizaţie care s-a implicat în strângerea de fonduri pentru tratament.

„Zbor lin înger şi iartă-ne că doar atât am putut face!“

Fusese lansat un apel către cei care pot contribui ca familia micuţei şi fetiţa decedată să ajungă acasă: „Şi-a dorit enorm să vină acasă, în camera ei, cea frumoasă, haideţi să-i împlinim ultima dorinţă. Costurile sunt mari, trebuie repatriată şi familia. Să ne ştergem lacrimile, să ne unim încă odată şi să aducem «Prinţesa Cavaler» acasă! Ne puteţi ajuta donând în conturile... Zbor lin înger şi iartă-ne că doar atât am putut face!“. 

Andreea Prundu a fost diagnosticată la Iaşi cu neuroblastom grad IV, metastaze osoase şi a efectuat tratamente în perioada 2017 - 2018, urmând nenumărate cure de chimioterapie. Apoi, părinţii, graţie unor oameni inimoşi care i-au ajutat, au reuşit să ajungă cu fetiţa la Spitalul Memorial Istanbul. 

În 2018 şi 2019 a suferit mai multe intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea tumorilor, urmând alte şi alte cure de chimioterapie şi transplanturi cu celule stem. În septembrie anul trecut rezultatele unor

teste, remisie totala post transplant, dădeau speranţe că afecţiunea a fost înlăturată şi că Andreea se poate întoarce la o colpilărie normală, una pe care n-o cunoscuse. 

Apoi s-a îmbolnăvit de varicelă, iar vechea afecţiune a revenit. Din nou cure de chimioterapie la Spitalul Oncologic din Iaşi. Diagnosticul de „recidivă cu metastază la picioare, infiltraţii măduvă, ambele arii ale plămânilor şi cerebral“ suna groaznic pentru cei ce ştiu ce înseamnă. 

Iar pentru Andreea acesta se „traducea“ prin aceea că nu mai putea fi ajutată în România. Părinţii au

luat iarăşi legătura cu medicii de la spitalul din Istanbul, răspunsul fiind transfer urgent acolo pentru alte investigaţii: chimioterapie ICE şi transplant halogenic (de la fraţi). 

Şi a urmat alt zbucium pentru strângerea de fonduri necesare deplasării în Turcia, plata tratamentului şi speranţe. Din păcate, pe 16 iunie 2020, soarta a hotărât altceva pentru fetiţa de numai 7 ani.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite