Destănuirile unui tâlhar de codru din interbelic. „Când am reuşit să-i iau brăţara cu pietre preţioase fugise cu altul“

Dumitru Negrescu, zis Baltă, şeful unei cunoscute bande de tâlhari din perioada interbelică şi postbelică, i-a destăinuit unui ziarist motivul pentru care s-a apucat de jefuit.

Începutul anului 1936 - noiembrie 1945 este perioada în care Ţinutul Neamţului a fost terorizat de o bandă de tâlhari condusă de trei fraţi, Negrescu, care au profitat din plin de relieful din partea de Vest, sălaş fiindu-le munţii şi codrii nesfârşiţi până-n Harghita, aproape de Gheorgheni sau de Tulgheş. 

Din banda fraţilor Negrescu, cunoscuţi sub porecla de „Baltă“, făceau parte oameni de joasă speţă, între ei chiar şi dezertori. Tâlharii nu ţineau cont de nimic în alegerea victimelor prădate. 

„Între 1936 şi 1937, indivizii Nicolae Negrescu, zis Baltă şi fratele său, Dumitru Negrescu, zis Baltă, din Filioara, au început să jefuiască locuitorii mai înstăriţi din zona Târgu Neamţ. Banda de borfaşi va primi prima lovitură în 1938“, se consemnează într-un raport al Legiunii de Jandarmi Neamţ. 

În urma unei „potere“ a jandarmilor, fraţii Negrescu sunt prinşi, anchetaţi şi trimişi în judecată la Tribunalul Neamţ, fiind condamnaţi la doi ani de închisoare. 

În 1939 sunt puşi în libertate cu „condiţiunea că se vor face oameni de treabă“. N-au făcut-o, ci, din contră au declanşat o serie de jafuri la drumul mare sau la mănăstiri, unde au comis spargeri şi chiar au torturat călugări şi maici. În mai 1942, este prins, de către jandarmii Secţiei Vânători Neamţ, Nicolae Negrescu. 

Într-un alt memoriu al Legiunii de Jandarmi se arată că Dumitru Negrescu, zis şi Niculiţă, şeful bandei, a luat în locul lui Nicolae pe fratele Constantin, cu care a continuat jafurile. Numai că, Nicolae, după ce a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, a reuşit să evadeze din Penitenciarul Piatra Neamţ, întovărăşindu-se iar cu fraţii. Despre „activitatea“ tâlharilor a scris şi presa din perioada interbellică din Piatra Neamţ, lucru relatat de Gheorghe Radu, fost director al Arhivelor Statului, în cartea „Contribuţii la istoria judeţului Neamţ“.

„În regatul lui Niculiţă“, întâlnirea unui ziarist cu tâlharul

Încă din anii 30, forţele de ordine începuseră să facă baze de date cu imagini ale infractorilor. FOTO: Adevărul.ro

Astfel, profesorul Radu scoate la „lumină“ un ziar Telegraful, în care care personajul principal este tocmai Dumitru Negrescu, căruia un gazetar reuşise să-i ia un interviu, intitulat „În regatul lui Niculiţă“. 

Din cele relatate de ziarist reiese că, plecat în căutarea şefului bandei, norocul avea să-i surâdă undeva pe Valea Muntelui, la poale de Ceahlău: 

„Când dădui la o parte ultimele ramuri ale tufişului, pentru a merge mai departe, mă pomenii dintr-o dată în faţa unui vlăjgan voinic, îmbrăcat în haine de jandarm. Mai înainte de a distinge ceva din figura lui la lumina unui foc de crengi care pâlpâia în stânga, fui orbit de sclipirea unei ţevi de revolver ridicată drept spre fruntea mea. Ar fi de ajuns să întind mâna şi să pot atinge arma. Dar aceasta înseamnă de-a dreptul moartea mea, lucru lesne de înţeles. Când în puterea nopţii, în mijlocul codrilor, întâlneşti o ţeavă de revolver mânuită de Niculiţă, cel mai prudent lucru e să laşi la o parte şi să o dai pe glumă, ştiut fiind că ridendo castiga mores (moravurile se îndreaptă prin râs - n.r.).

Apoi aflăm că şeful bandei a fost încântat să afle că scopul prezenţei gazetarului prin zona Tulgheş era să îi ia un interviu: 

„De altfel, trebuie să mărturisesc că surprinderea mea n-a fost prea mare. Intenţionat pornisem în căutarea banditului şi teama de a nu-mi lăsa oasele prin văile Tulgheşului îmi era necunoscută. Într-adevăr, nicio clipă gândul meu nu fusese să caut a pune mâna pe vestitul bandit pentru a-l da prins jandarmilor. Scopul meu era doar de a schimba câteva cuvinte cu el, pentru ca cititorii «Telegrafului» să fie puşi la curent cu activitatea acestui rege al bandiţilor. Îndată ce Niculiţă află rostul vizitei mele, ţeava revolverului se plecă şi în locul ei o mână voinică se întinse către a mea, strângându-mi-o într-un mod memorabil“.

În cele ce urmează, vom prezenta întocmai întrebările puse de ziaristul căpeteniei de lotri şi răspunsurile amuzante ale acestuia: 

Sunt foarte încântat de atenţia pe care mi-o daţi. Demult doream să stau de vorbă cu un gazetar, pentru ca prin glasul lui lumea să afle adevărul asupra vieţii mele de aventuri.

„Numai 100.000 de lei pe capul lui Niculiţă? O adevărată insultă pentru mine“

Ce te-a îndemnat să iei calea codrului?

Nu atât pofta de bani, cât o dragoste nenorocită. Prima mea iubită mă părăsise pentru că n-am putut să-i cumpăr o brăţară bătută cu pietre preţioase, pe care o văzuse în vitrină la un bijutier. Atunci m-am hotărât să iau calea jafului, singura care mă putea duce şi pe mine la realizarea unor câştiguri sigure. Dar, când am reuşit să cumpăr brăţara dorită, iubita mea fugise cu un altul. Şi atunci am rămas în meseria cea nouă, foarte rentabilă şi destul de onorabilă, după părerea mea personală.

Pe la Piatra ai fost?

De multe ori. Plimbarea mea favorabilă era pe strada Cuza-Vodă, unde varietatea vitrinelor îmi oferea multe perspective. Voi mai vizita, cât de curând, oraşul dvs.

De ce aţi tăiat firele de la telefon care leagă Tulgheşul cu Piatra?

Am găsit acest mijloc de comunicare ca fiind prea primitiv. Astăzi e la modă telefonul fără fir. Tăind sârmele am realizat reforma impusă de progresele ştiinţei.

Ai aflat că Borsecul a pus 100. 000 de lei pe capul d-tale?

Am aflat lucrul acesta şi am rămas profund indignat. Numai 100.000 de lei pe capul lui Niculiţă? E o adevărată insultă pentru mine. Cu banii aceştia nu-mi dau nicio ciubotă. Eu am fost mai generos: am oferit 200.000 de lei premiu aceluia care, punând mâna pe mine, o să mă lase în pace. În schimb, nu-i garantez acestuia că n-o să stea la ocnă alăturea de mine.

Ai vrea să devii iar om de treabă?

Cu multă plăcere. Te rog să anunţi chiar prin gazetă, că mă ofer să subscriu pentru operele de binefacere jumătate din averea mea, numai să fiu lăsat să-mi întemeiez o gospodărie cinstită.

De ce ai ars maşina D-lui Dobreanu şi n-ai luat-o mai bine cu d-ta?

- Era o maşină Buick, şi eu prefer Fiatul. Aşa voi face cu maşinile ce-mi vor cădea în mână până ce voi da peste un Fiat în stare perfectă. Proprietarul acestuia va avea cinstea să-mi aducă şi un mare serviciu căci Niculiţă se va plimba cu plăcere în maşina lui.

Ai auzit că toate Băncile din Tulgheş şi-au mutat tezaurul în altă parte de frica d-tale?

E o măsură fără nici un rost. Eu nu sânt înşurubat de Tulgheş. Unde e tezaurul acolo e şi Niculiţă.

Pe acceaşi temă:

Infractorii din România anilor '30. Cum funcţiona casteta, arma albă odioasă larg răspândită în perioada interbelică

„Banda lui Bujor“ a coborât iar din munţi. Prinşi de poteră, haiducii au fost eliberaţi după negocieri