Cimitir medieval sub Palatul de Justiţie din Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Primele săpături la fundaţia viitorului Tribunal au scos la lumină vestigii din timpul dacilor şi o necropolă din secolele XIV-XV

Muncitorii au dat peste vestigiile istorice de la primele săpături făcute în livada de lângă Şcolile Normale, în locul în care va fi construit Palatul de Justiţie Neamţ.

Lucrările constructorului au fost sistate, s-a anunţat beneficiarul clădirii şi s-a cerut autorizaţia de cercetare arheologică preventivă de la Ministerul Culturii.

„Prima dată s-a descoperit ceramică şi vetrele unor locuinţe carpice, vestigii care au mai fost cercetate şi în anii 1957-1958 şi 1968 de către istoricul Constantin Matasă“
, spune Daniel Garvăn, cercetător la Complexul Muzeal Judeţean. Specialiştii spun că locuinţele datează din perioada dacilor liberi, din secolele II-III era noastră.

Cimitir din vremea lui Petru I Muşat

„Am găsit vase întregi sau fragmente, din ceramică cenuşie, lucrată la roată, şi amfore romane. Aşezarea nu e foarte bogată pentru că a fost distrusă de cimitirul înfiinţat mai târziu în zonă, în secolele XIV-XV“, spune şi Roxana Munteanu, directorul adjunct al Complexului Muzeal judeţean Neamţ şi cercetător la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ. Lucrările de cercetare arheologică extinse în aceste zile au scos la lumină, în continuarea aşezării dacice, şase morminte dintr-un cimitir medieval.

„Constructorul ne ajută să decapăm pământul până la 30-40 de centimetri, şi de acolo facem săpătură manuală pentru a identifica scheletele şi rămăşiţele umane din morminte. Se ştia de această  necropolă care datează din perioada domniilor lui Petru I Muşat şi Alexandru cel Bun, pentru că, la săpăturile din anii ’50-’60 au mai fost descărcate 25 de morminte“, mai spune Daniel Garvăn.   

În zona în care au fost descoperite mormintele urmează să fie realizate, spre finalul proiectului, scările de acces la viitorul Palat de Justiţie.

Oasele scoase la iveală sunt fotografiate, incluse în schiţa arheologică şi trimise la Institutul de Antropologie din Bucureşti pentru a fi stabilite detaliile legate de vârstă, sex, şi chiar boli de care au suferit cei înhumaţi în cimitirul medieval.

Pe locul unde se fac săpăturile este proiectat să fie realizat Palatul de Justiţie, clădirea administrativă cu demisol, parter şi şase etaje pentru cele 15 săli de judecată ale Tribunalului şi Judecătoriei Piatra Neamţ.

Necropolă din vremea lui Ştefan cel Mare

Tot în Piatra Neamţ, dar lângă sediul primăriei, în timpul săpăturilor pentru realizarea pasajului rutier subteran, au fost găsite alte vestigii ale unor locuinţe şi o necropolă medievală din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Spre deosebire de descoperirea de la viitorul Palat de Justiţie, vestigiile găsite în zona Curţii Domneşti vor fi conservate şi chiar vor putea fi vizitate de public, deoarece hrubele au fost păstrate în pământ în stare relativ bună timp de peste 500 de ani.

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite