Bolnavi de tuberculoză, duşi cu microbuzul şcolar la secţia de votare. Primarul PSD: „Nu puteam să obstrucţionez dreptul la vot“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Sanatoriul Bisericani sunt trataţi suferinyi din toată Moldova. FOTO: D.S.
La Sanatoriul Bisericani sunt trataţi suferinyi din toată Moldova. FOTO: D.S.

Direcţia de Sănătate Neamţ a deschis o investigaţie, după ce mai mulţi pacienţi internaţi cu TBC la Sanatoriul Bisericani au folosit un autovehiculul şcolar pus la dispoziţie de primarul din localitate.

Faptele cercetate acum s-au petrecut în comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, în ziua de duminică, 24 noiembrie, în ziua celui de-al doilea scrutin pentru prezidenţiale. La Sanatoriul Bisericani sunt pacienţi care provin din toate zonele Moldovei, aici tratându-se forme severe ale tuberculozei, care presupun tratament medicamentos îndelungat.

Tocmai de aceea, Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă şi trebuie să stabilească dacă ce s-a petrecut este contrar normelor în domeniu. Conducerea spitalului riscă sancţiuni pecuniare, deoarece bolnavii au plecat din unitatea sanitară. Şi primarul din localitate, Ion Rotaru (PSD), este vizat de anchetă, pentru că a pus la dispoziţie microbuzul şcolar. 

Conducerea DSP spune că pacienţii nu pot fi scoşi din sanatoriu, decât în cazul în care sunt externaţi sau transportaţi cu o autosanitară, la altă unitate, pentru investigaţii. 

Înainte de data alegerilor, persoanele internate nu au făcut cereri ca urna mobilă să fie adusă în spital, dar lucrurile s-au precipitat în ziua votului. Câteva zeci de persoane au vrut să meargă la urne, dar pentru acest lucru trebuia să se deplaseze în comuna menţionată, care este situată la aproximativ 10 kilometri. 

Decizia pacienţilor a ajuns şi la Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, în administrarea căreia se află sanatoriul. Edilul susţine că a încercat să închirieze autovehicule de la firme de transport, dar nu a reuşit. Dat fiind faptul că bolnavii insistau să meargă în comună la vot, a luat decizia de a folosi unul din microbuzele şcolare.

Primarul: „S-a dat prea mare amploare cazului“

Solicitat să comenteze cele petrecute, edilul Rotaru a susţinut, la Digi24, că a avut de ales între două rele. 

„În primul rînd, nu puteam să obstrucţionez dreptul la vot al unor persoane şi din două rele am ales varianta cea mai puţin rea. Să obstrucţionez persoanele să vină la vot este infracţiune, se pedepseşte cu închisoare, aşa că am decis să aduc pacienţii respectivi cu microbuzul”, a declarat primarul Ion Rotaru. 

Acesta a mai susţinut că a procedat astfel pentru că a fost de preferat ca bolnavii să vină organizat la secţia de votare, nu să meargă fiecare, pe cont propriu, prin localitate. Şi au fost efectuate două curse, în total fiind aproximativ 30 de persoane. 

A doua zi după alegeri, autovehiculul nu a mai fost folosit pentru transportul elevilor din satele comunei la cursuri, fiind dezinfectat la Sanatoriul Bisericani. 

Primarul consideră că s-a dat prea mare amploare acestei situaţii. Motivul: respectivul microbuz şcolar trece de patru ori pe zi pe la sanatoriu, luând elevii care locuiesc cu părinţii în blocurile spitalului pentru a-i duce la cursuri şi invers, acasă.    

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite