Au avut zile! Supravieţuiri miraculoase, după ce au ajuns sub roţile unor mastodonţi
0
Despre două persoane se poate spune că au avut zile, supravieţuind miraculos după ce maşinile în care se aflau s-au tamponat cu mastodonţi auto
Pe şoselele judeţului Neamţ, ultimele zile au fost nefaste pentru unii dintre participanţii la trafic, ei fiind implicaţi în accidente, dar care nu s-au sfârşit cu decese. În două dintre aceste nedorite incidente se poate spune că tot atâtea persoane au văzut moartea cu ochii, autovehiculele în care erau tamponându-se cu autocamionae de mare tonaj.
Pe data de 6 iulie 2021, în jurul orei 18.00, în comuna Bodeşti, pe drumul naţional dintre Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, în urma unui accident, un octogenar a rămas încarcerat.
„Prin apel la 112, în jurul orei 18:05, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui accident rutier pe DN 15C, pe raza comunei Bodeşti. În urma coliziunii produsă între un autotren şi un autoturism a rezultat o victimă încarcerată, pasager. Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare pompierii au intervenit pentru evacuarea persoanei. Victima, un bărbat de 81 de ani, a fost preluată şi transportată la Spitalul Judeţean“, a comunicat ISU Neamţ.
În aceeaşi zi, dar în jurul orei 19.30, forţele de intervenţie au fost înştiinţate despre producerea unui alt eveniment rutier, pe E 85, la Cordun, aproape de ieşirea din oraşul Roman. În accident fuseseră implicate o maşină şi un TIR, în care se aflau doar conducătorii auto. Din impact, ambele autovehicule au părăsit partea carosabilă, rezultând o victimă, conducătorul autoturismului, un bărbat de 34 de ani, care a ajuns, pentru a primi îngrijiri medicale, la Spitalul de Urgenţă Roman.
Drumul European 85 a fost şi pe 5 iulie scena unui grav accident rutier, la ora 02.58, în care a fost implicat un autoturism şi o ambulanţă, la Săbăoani. Din coliziunea dintre autovehicule au rezultat patru răniţi, două dintre ele fiind cadre medicale. Vinovat ar fi un şofer din Bacău, care nu a acordat prioritate ambulanţei, deşi aceasta avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
Diagnosticul în cazul fiecărui rănit arată că au suferit leziuni foarte grave. Şoferul ambulanţei avea un traumatism cranio-facial acut, traumatism toraco-abdominale şi de şold, iar asistentul din autisanitară fractură de stern şi traumatism cranio-cerebral. O tânără de 20 de ani, pasageră, suferise o fractură de claviculă, fractură piramidă nazalã şi contuzie de bazin, diverse traumatisme prezentând şi şoferul băcăuan, care ar fi responsabil de accidentul rutier. Echipajul ambulanţei se deplasa la o urgenţă, fiind solicitat pentru a prelua şi transporta la Spitalul Roman o femeie însărcinată.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Accident spectaculos în Cheile Bicazului. Trei persoane au trecut pe lângă moarte FOTO
Poveştile triste de viaţă ale unor copii transformaţi în jucării sexuale de adulţi perverşi