2015, anul care poate decide soarta lui Pinalti şi se va face lumină la şefia Consiliului Judeţean Neamţ
0Tot în acest an ar putea fi decisă situaţia deputatului Dorinel Ursărescu, trimis în judecată la finele lui 2014 pentru fapte de corupţie. O investiţie care aşteaptă să fie dată în funcţiune în 2015 este depozitul de deşeuri de la Girov, unde va fi reluată licitaţia pentru desemnarea operatorului de salubritate.
Anul 2015 se anunţă a fi deosebit de încărcat pentru primarul ales al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, care va avea de dat explicaţii în trei dosare instrumentate de DNA.
În unul dintre acestea, Pinalti a fost deja trimis în judecată, procesul urmând a avea loc la Tribunalul Neamţ. Edilul de Piatra Neamţ, aflat în arest preventiv, va fi chemat în faţa instanţei acuzat fiind de procurorii anticorupţie de spălare de bani şi de operaţiuni care i-au adus foloase necuvenite din bani publici.
În rechizitoriul DNA se arată că procedând astfel, în perioada 2010 - 2014, au fost scoşi din societatea Strong Montaj SA (societate controlată de Gheorghe Ştefan prin interpuşi), şi au fost supuşi unui proces de spălare a produsului infracţiunii 4.414.221,28 lei (aproximativ 1 milion euro). Banii proveneau din lucrări efectuate de societatea respectivă (în asocieri cu alte firme de construcţii) pe proiecte finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în baza HG 577/1997.
Tot în acest an, este de aşteptat să demareze procesul în dosarul licenţelor Microsoft, Pinalti fiind arestat în acest dosar într-un lot din care mai face parte fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.
Pentru Ştefan şi afaceriştii Cocoş şi Dumitru sunt acuze de trafic de influenţă şi spălare de bani, urmare a contractului de închiriere de licenţe Microsoft, încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat pe 15 aprilie 2004. Anchetatorii susţin că prin acest contract s-a asigurat posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft. Procurorii DNA acuză că la licitaţie au fost condiţii restrictive şi nu a participat decât cine trebuia, astfel că cei care au intervenit şi-au primit partea: Gheorghe Ştefan s-ar fi ales cu 4 milioane de euro, Cocoş cu 9 milioane de euro, iar ministrul Sandu cu 2,7 şi 1,8 milioane de euro.
În cazul celor patru, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât că până la începerea procesului să-i menţină după gratii. Pe parcursul celor două luni de când este în arest, Pinalti a avut mai multe tentative de a obţine elibetarea, o dată chiar fiind dispus să plătească o cauţiune de 5.000 de lei, însă judecătorii nu
s-au lăsat înduplecaţi.
Într-un alt dosar, primarul Gheorghe Ştefan este urmărit penal pentru intervenţii privind obţinerea licenţei pentru Giga TV. Pinalti este acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, care fusese retrasă la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului. Anul 2015 ar putea lămuri şi aceste acuzaţii ale procurorilor DNA, nefiind exclus ca şi în acest caz să urmeze un proces.
În cazul în care Justiţia îl va găsi vinovat pe Gheorghe Ştefan şi îi va aplica o condamnare defintivă care va însemna închisoare cu executare, este posibil să fie organizate alegeri anticipate pentru funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ. Posibilitatea este însă destul de mică, având în vedere că există căi de atac ce vor prelungi procesele, iar un astfel de scrutin nu poate fi stabilit mai devreme de 6 luni înainte de alegerile la termen.
Deputatul Ursărescu în faţa instanţei
Problemele grave cu legea de care este acuzat vor trebui clarificate în 2015 şi de deputatul de Neamţ Dorinel Ursărescu. Parlamentarul a fost trimis în judecată pe 19 decembrie 2014, de procurorii DNA Bacău, sub acuzaţia de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani. Faptele pentru care va fi judecat deputatul au avut loc între 2011-2013, când acesta era preşedintele PNL Neamţ.
Parlamentarul este acuzat că în schimbul unor sume de bani (100 de euro pe tona de motorină comercializată) a sprijinit şi a protejat o grupare infracţională iniţiată de omul de afaceri Marius Crăciun „organizată cu scopul de a săvârşi infracţiuni de evaziune fiscală prin derularea unor ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili şi comercializarea acestora pe piaţa internă, fără plata TVA şi a accizelor datorate bugetului de stat”.
„Aceste fapte au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro), făcând obiectul unul dosar penal care a fost deja trimis în judecată”, se arată în comunicatul Parchetului General.
Alegeri parţiale locale pentru preşedintele CJ
În primăvara acestui an, nemţenii vor fi chemaţi din nou la vot pentru alegeri parţiale pentru desemnarea preşedintelui Consiliului Judeţean. Încetarea mandatului s-a petrecut înainte de termen, în luna noiembrie 2014, prin decesul lui Culiţă Tărâţă, ales la şefia judeţului în urma scrutinul local din iunie 2012.
Prefectul judeţului a comunicat Guvernului vacantarea mandatului, propunând şi două date posibile pentru alegerile parţiale pentru desemnarea unui nou preşedinte, respectiv 22 februarie, sau 1 martie. Decizia privind data alegerilor va fi luată de Executivul Central, care va stabili şi perioada oficială de campane electorală pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al CJ Neamţ. Până atunci, forul judeţean va fi condus, în regim de interimat de Constantin Iacoban, desemnat prin vot secret de consileri să preia atribuţiile de preşedinte al CJ.
Depozitul de deşeuri, va deveni funcţional în 2015?
Locuitorii judeţului Neamţ aşteaptă ca în 2015 să devină operaţional Sistemul de management integrat al deşeurilor. Locuitorii comunelor din judeţ nu îşi pot transporta gunoaiele la depozitul de deşeuri construit în comuna Girov, care trebuie să deservească întreg judeţul, deoarece Consiliul Judeţean va trebui să reia procedura de desemnare a operatorului de salubritate.
Comisia de evaluare pentru atribuirea contractului în valoare de aproape 60 de milioane de euro pentru operarea depozitului de deşeuri nepericuloase Girov, a hotărât pe finalul anului tercut să anuleze procedura de licitaţie. Pentru desemnarea operatorului de salubritate se înscriseseră patru firme şi asocieri de firme: Tahal România SRL, Iridex Group Import Export SRL, Asocierea A.S.A. Servicii Ecologice SRL şi Compania Romprest Service SA, precum şi asocierea Eco Sud SA şi High Sorting SRL.
„Această situaţie prelungeşte foarte mult procesul de atribuire a contractului de operare a depozitului de deşeuri nepericuloase de la Girov, cu consecinţe majore pentru bugetul anului 2015, care va fi grevat de cheltuieli cu paza şi conservarea bunurilor realizate în cadrul acestui proiect. Ne dorim ca procedura să fie reluată şi finalizată în cel mai scurt timp“, a declarat vicepreşedintele CJ Neamţ, Emilia Arcan.
Pe aceeaşi temă:
Dosarul „Microsoft”. Cum îşi mascau şpăgile Gabriel Sandu, Pinalti, Cocoş şi Dumitru Nicolae