VIDEO Spaniolii pot ieşi din casă doar ca să-şi plimbe căţeii. Cum a fentat un localnic interdicţia: şmecheria taxei plătite proprietarilor animalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spania

Spaniolii mai pot ieşi din casă doar ca să-şi plimbe animalele de companie, motiv pentru care unii au ajuns să îşi împrumute căţeii între ei, chiar contra cost, iar alţii să facă glume, o astfel de poantă lăsându-se, însă, şi cu o amendă din partea autorităţilor.

Potrivit publicaţiei spaniole thelocal.es, Spania se află pe locul 4 în lume cu cel mai mare număr, de 17.000 de persoane infectate cu noul coronavirus. Acesta a fost motivul pentru care, în urmă cu o săptămână, autorităţile au decis să limiteze dreptul la circulaţie al cetăţenilor. Printre puţinele activităţi pe care spaniolii mai pot să-l facă în aer liber este plimbatul căţeilor. 

Aşa a devenit brusc una dintre corvoadele din familie, un râvnit permis de ieşire pentru spanioli, chit că şi pentru aceste activităţi există reguli stricte: câinele poate fi plimbat de o singură persoană, care trebuie să strângă apoi excrementele, dar şi să cureţe locul în care patrupedul se uşurează, stropind cu apă şi detergent. 

Plimbările trebuie să fie scurte, cu animalele ţinute obligatoriu în lesă, iar la întoarcerea acasă, proprietarii trebuie să-i spele labele cu apă şi săpun, pentru a minimaliza posibilitatea ca virusul să ajungă în locuinţă.

Închiriez căţel

Unii spanioli, mai intreprinzători, s-au gândit şi la o mică afacere: au lansat chiar anunţuri pe internet pe site-urile spaniole în care îşi oferă animalele cu împrumut celor care vor să iasă din casă.

spania

„Dacă cineva doreşte să iasă la plimbare, îi voi închiria câinele meu”, scrie într-un anunţ pe site-ul din Milanuncios, Spania, taxa pentru împrumutarea patrupedului fiind stabilit de 15 euro.

Cum unii nu au căţei, motiv pentru care au început să facă haz de necaz. Un spaniol şi-a îmbrăcat copilul în costum de dalmaţian, postând apoi filmarea pe Twitter. 

   

Un alt spaniol a dus gluma mai departe: Şi-a legat cu o sfoară căţelul de pluş al copilului, iar apoi a ieşit în stradă, târând jucăria după el.

Gluma nu a fost gustată, însă, de poliţiştii spanioli care l-au oprit şi amendat, momentul fiind surprins de un vecin de-al său, care a înregistrat momentul şi l-a postat apoi înregistrarea pe reţeaua de socializare. "Nu poţi fi mai iresponsabil, unii cred că acest lucru este de râs şi îl iau ca o glumă ... Acest lucru este foarte serios! Vom vedea dacă mai râde la sosirea pedepsei. Nu ştiu ce parte a şederii acasă nu înţelegeţi", au comentat poliţiştii la postare, semn că amenda nu a fost deloc mică.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite