VIDEO Ce planuri are primarul Ilie Bolojan pentru dezvoltarea Oradei şi când se va organiza următorul referendum
0După eşecul celui de-al doilea referendum de fuziune a Oradei cu comuna Sînmartin, primarul Ilie Bolojan a prezentat planurile oraşului pentru perioada următoare.
Ilie Bolojan a explicat cauzele pentru care acest referenum nu a fost validat, respectiv cauzele prezenţei la vot de sub 30%, dar şi faptul că va mai încerca o nouă fuziune, de această dată a Oradei cu două comune învecinate.
”Din cauza situaţiei generale la nivel de ţară, există o inerţie foarte mare a electoratului în a se prezenta la urne, datorată percepţiei negative despre lumea politică. O altă cauză o reprezintă faptul că aproximativ 10-15% din electori nu şi-au comunicat noile date Serviciului de Stare Civilă, este vorba de cei plecaţi la muncă în străinătate sau care s-au mutat din Oradea, dar care figurează încă în listele electorale. Un alt treilea factor este reprezentat de situaţia politică pe care o avem, în care o bună parte din oamenii cu funcţii publice au probleme de natură penală, iar în aceste condiţii, electoratului îi este greu să mai aibă încredere, existând percepţia că cineva ar avea un interes, un beneficiu indirect sau un interes personal. O altă cauză a prezenţei slabe la vot este faptul că conducerea partidelor UDMR şi PSD a recomandat electoratului în mod public sau în mod mai discret să nu meargă să voteze. Aceste partide au ponderea lor de răspundere, pentru că pentru calcule politice mărginite au preferat să saboteze un proiect, care ar fi generat o dezvoltare suplimentară oraşului bazată pe turism. Toate aceste au făcut să avem un minus de 3300 de voturi”, a punctat Bolojan.
Primarul nu exclude varianta unui nou referendum, anul viitor, cu ocazia alegerilor locale, când ar putea avea loc un referendum pentru fuziunea cu Sînmartin şi Oşorhei.
„În termeni reali, se poate lua în calcul, având în vedere rezultatul, cu cele 3.326 de voturi care au lipsit pentru a realiza cvorumul, fără să se mai organizeze un referendum separat, dar o dată cu alegerile locale, să se organizeze un alt referendum, împreună cu Sînmartinul, împrenă cu Oşorheiul”, a punctat Ilie Bolojan
În perioada următoare, Primăria Oradea va continua să supravegheze lucrările desfăşurate în oraş prin fonduri europene, astfel încât acestea să poată fi finalizate până la sfârşitul acestui an.
”Este important să pregătim proiecte care să fie finanţate din fonduri europene şi care să fie depuse cel târziu până în primăvara anului viitor. Un alt obiectiv al administraţiei este conectarea oraşului la sistemul de transport european, prin conectarea la autostrada Transilvania. Dezvoltarea turismului rămâne în continuare un obiectiv important, dar nu vom putea avea un turism care să depăşească nivelul actual, făra ca turismul din Băile Felix şi Băile 1 Mai să fie adus la standarde internaţionale. Aceasta este o condiţie esenţială pentru ca Oradea turistică să devină o realitate. Vom urmări ca parcurile industriale şi Universitatea orădeană să fie conectate la realitatea şi nevoile oraşului. Convingerea mea este că există nişte reguli de dezvoltare clare, fără de care o comunitate nu poate progresa. Oradea are nevoie de 10 ani cu o creştere economică de 6% pentru ca salariul mediu din Oradea să se apropie de salariul mediu european. Întotdeauna o zonă mai fragmentată administrativ va avea o productivitate mai scăzută şi se va dezvolta mult mai greu”, a concluzionat primarul Bolojan.