Universitatea din Oradea face de luni înscrieri pentru sesiunea de admitere din iulie
0Înscrierile pentru admitere la Universitatea din Oradea, pentru ciclul licenţă, încep luni. Candidaţii îşi pot depune dosarele în perioada 11 - 23 iulie 2011 la secretariatele facultăţilor şi departamentelor din cadrul universităţii, de luni până vineri între orele 9.00 şi 16.00, iar sâmbătă şi duminică între 9.00 şi 12.00.
Înscrierea costă 150 de lei, taxa pentru contestaţii 150 de lei şi cea de înmatriculare 80 de lei. „Înscrierile pentru concursul de admitere se pot face la următoarele sedii: Campusul universitar (pentru facultăţile care au sediul în campus şi pentru Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării), Facultatea de Protecţia Mediului (pentru facultăţile Protecţia Mediului şi Ştiinţe Juridice), Facultatea de Medicină şi Farmacie (pentru Facultatea de Medicină şi Farmacie), Facultatea de Arhitectură şi Construcţii (pentru facultăţile Arhitectură şi Construcţii şi Textile Pielărie) şi la toate agenţiile Băncii Transilvania din România.
Taxa de înscriere se poate achita la Casieria centrală la UO, Campus I, la sediile facultăţilor: Protecţia Mediului, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Arhitectură şi Construcţii precum şi la toate agenţiile Băncii Transilvania din România. Programul de lucru la casierii este de luni până vineri de la 9 - 16, sâmbătă şi duminică de la 9 - 12.
Peste 3600 de locuri cu taxă
În acest an Universitatea din Oradea scoate la concurs pentru Admiterea 2011, sesiunea iulie, studii de licenţă, 5324 de locuri din care 3679 cu taxă şi 1645 bugetate. La majoritatea facultăţilor, admiterea constă în concurs de dosare, însă există şi facultăţi care organizează probe de concurs în perioada 25 - 28 iulie 2011. Rezultatele vor fi afişate între 25 - 30 iulie 2011. Candidaţii interesaţi pot găsi mai multe detalii despre concursul de admitere în Ghidul Admiterii postat pe www.uoradea.ro, butonul Admitere 2011.