Un elev de clasa a X-a din Bihor a ajuns la spital după ce a băut un „cocktail” de suc și medicamente pregătit de un coleg
0Un elev de clasa a X-a din Borș, județul Bihor, a ajuns la spital după ce a băut un amestec de suc și medicamente pregătit de un coleg.

Teribilismul continuă să facă victime printre adolescenţi, iar cel mai recent incident a avut loc joi, 20 noiembrie, în localitatea Borş din judeţul Bihor, unde un elev de clasa a X-a de la Liceul Tehnologic Agroindustrial „Tamasi Aron” a ajuns la spital, după ce a consumat un „cocktail” de suc și medicamente pregătit de un coleg de aceeași vârstă.
Incidentul s-a produs la finalul orelor, în jurul orei 14, când elevului i s-a făcut brusc rău. „Vorbea greu, abia se ținea pe picioare”, a relatat directoarea unității de învățământ, Nagy-Máté Enikő, citată de Bihoreanul.
Observând simptomele, diriginta l-a însoțit imediat la cabinetul unui medic de familie, aflat în apropierea școlii, iar acolo s-a decis să fie solicitată Ambulanța.
Ajuns la spital, adolescentul a recunoscut că a băut din sucul primit de la un prieten, elev tot în clasa a X-a, deşi ştia că acesta adăugase în recipient medicamente zdrobite. Băiatul nu a ştiut să le spună medicilor despre ce medicamente este vorba, astfel că aceştia au trimis probele de sânge pentru analiză toxicologică, pentru a identifica substanțele ingerate.
„Așteptăm acum rezultatele analizelor, să se afle ce a consumat, și ce vor spune polițiștii, care au început o anchetă. Vor ridica astăzi și imaginile de pe camerele de supraveghere”, a declarat pentru presa locală directoarea Liceului Tehnologic Agroindustrial „Tamasi Aron”, precizând că este pentru prima dată când are loc un astfel de incident în şcoală şi că urmează să se decidă ce măsuri disciplinare vor fi luate după finalizarea investigațiilor.
Între timp, starea elevului s-a ameliorat vizibil şi urmează să fie externat în cursul acestor zile.
Medicii avertizează că supradoza de medicamente, fie prin administrarea greșită, fie prin consumul voluntar, poate provoca reacții adverse severe și chiar moarte prin stop cardio-respirator.






















































