Procuror militar: „Atrocităţile din Ucraina sunt crime împotriva umanităţii dacă soldaţii au acţionat la comandă” INTERVIU
0
Procurorul militar Liviu Alexandru Lascu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum pot fi investigate, încadrate şi pedepsite atrocităţile din Ucraina, dar şi care sunt diferenţele dintre crimele de război, crimele împotriva umanităţii şi genocid.
Genocidul este crima crimelor
Adevărul: Cum pot fi deosebite aceste categorii de crime comise în timpul unor operaţiuni militare?
Liviu Lascu, colonel magistrat: Sunt împărţite în trei categorii, denumite generic crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid. În esenţă, ele sunt infracţiuni întâlnite în dreptul comun al statelor cum ar fi omorul, tortura, vătămarea corporală, ameninţarea, violul, distrugerea etc. Devin crime complexe, de natura celor mai sus enumerate, datorită anumitor împrejurări cum este starea de război, cunoaşterea calităţii de prizonier, a faptului că victimele aparţin unor grupuri etnice, naţionale, rasiale, religioase, existenţa unui anume plan de distrugere a unor asemenea grupuri.
Genocidul este crima crimelor. Faptele care au ca intenţie distrugerea în întreg sau în parte a unui grup pe criterii de naţionalitate, etnie, rasă sau religie, sunt considerate genocid.
Crimele împotriva umanităţii presupun un atac general şi sistematizat împotriva unui grup de persoane civile, necombatante. Acestea nu se materializează numai prin infracţiuni de omor, ci pot să fie şi infracţiuni de viol, pot să fie persecuţii, sclavie, transfer forţat, cu condiţia, esenţială că se referă numai la victime civile, în contextul unui atac general şi sistematizat.
Crimele de război sunt cele mai răspândite pe timpul conflictelor armate. Ele privesc încălcarea acelor norme care reglementează regulile de ducere a războiului şi care protejează persoanele care fie nu participă la conflictul armat, cum sunt civilii, sau personalul medical, fie nu mai participă la acţiuni armate, cum sunt prizonierii de război, răniţii şi bolnavii dintre combatanţi. Aceste categorii de persoane precum şi bunurile care nu reprezintă obiective de interes militar, sunt protejate de Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, de protocoalele adiţionale ale acestora şi de alte norme cutumiare internaţionale. Aşadar, acestea prohibesc uciderea, torturarea prizonierilor de război şi a civililor capturaţi, distrugerea nejustificată a infrastructurii civile, a locuinţelor şi lăcaşurilor de cult.
„Un soldat nu răspunde niciodată pentru crime împotriva umanităţii"
Cum pot fi încadrate atrocităţile care s-au comis în Ucraina?
Primul lucru care poate fi cercetat în cazul agresiunii din Ucraina este crima de război. Indiferent care au fost planurile şi ordinele date de la nivelul de vârf al ierarhiilor politice şi militare, în funcţie de care se stabileşte dacă sunt premise de cercetare pentru crime împotriva umanităţii sau genocid, aşa cum arată sursele media şi agenţiile de informaţii, se pare că sunt indicii evidente cu privire la prinzonieri executaţi în Mariupol, legaţi de mâini şi aruncaţi în şanţuri, Există, de asemenea, indicii clare privind atacarea unor obiective civile, fără însemnătate militară, cu consecinţe devastatoare asupra populaţiei civile. Oraşul acesta este aproape ras de pe faţa pământului după ce s-au bombardat nediscriminatoriu ţinte militare şi civile.
În aceste condiţii, dincolo de faptul că existenţa unor crime de război este aproape mai presus de dubiu, există motive serioase pentru a cerceta dacă nu cumva acesta a fost obiectivul elitei police şi militare ruse, ceea ce presupune crime împotriva umanităţii sau chiar genocid. Repet, este foarte important, în acest sens, ca procurorii să facă dovada că există un asemenea plan şi că el a fost pus în executare pe linie ierarhică până la soldatul de rând. Dar nu numai la Mariupol au fost descoperite astfel de fapte. La Bucha şi Borodianka au fost descoperite, de asemenea, gropi comune, oameni legaţi şi împuşcaţi şi care, în mod clar, au fost prizonieri sau persoane civile necombatante. Faptul că au fost comise acele atacuri asupra autobuzelor care evacuau civilii, pe culoarele umanitare convenite în prealabil între combatanţi, la fel ca deportările forţate, ne indică faptul că, în mod clar, există aparenţele unor crime împotriva umanităţii.
Dar toate aceste fapte nu vor putea fi încadrate juridic drept crime împotriva umanităţii dacă nu vor exista probe mai presus de dubiu că soldaţii respectivi au acţionat ca atare, la comanda unor superiori care au pus în aplicare un plan în acest sens.
În mod normal, în cazul săvârşirii acestor fapte, un soldat nu va răspunde pentru crime împotriva umanităţii, ci mai degrabă pentru crime de război. El trebuie să ştie ce este interzis pe timpul ducerii acţiunilor militare şi va răspunde strict pentru faptele sale. Răspunderea pentru crimele împotriva umanităţii intră în apanajul eşaloanelor superioare, a celor care concep planuri şi dau ordine pentru ducerea lor la îndeplinire. Chiar şi atunci când decizia pentru comiterea acestor fapte s-a luat la nivel de pluton, ele constituie tot crime de război, pentru că un comandant de pluton, de pildă, nu are capacitatea de a organiza un atac general şi sistematizat asupra unei populaţii. Dacă el a cunoscut însă acest plan, precum şi faptul că este parte integrantă din mecanismul de ducere a lui la îndeplinire, ceea ce presupune ordine date sistemic subordonaţilor, în toate locurile unde operează şi unde deţine controlul asupra populaţiei din sate şi oraşe etc, este fără îndoială, o crimă împotriva umanităţii.
Care sunt pedepsele pentru aceste fapte?
Statutul Curţii Penale Internaţionale(CPI) nu prevede limite de pedepse, aşa cum sunt ele prevăzute pentru toate infracţiunile din dreptul intern. Statutul lasă la latitudinea judecătorului să dispună pedeapsa, în conformitate cu mai multe norme, cum ar fi cele ale statului al cărui cetăţean este inculpatul sau al statului victimelor şi, foarte important, în acord cu jurisprudenţa instanţelor penale internaţionale, care au deja o practică semnificativă.
Executarea pedepselor se face în penitenciare aparţinând unor state care au acorduri cu C.P.I. şi care au acceptat să-i primească pe cei condamnaţi, iar în anumite situaţii, atunci când nu există un risc pentru compromiterea executării pedepselor, chiar şi în penitenciare din statele celor condamnaţi. Am putea aminti câteva ţări care s-au oferit în acest sens, pentru punerea în executare a deciziilor de condamnare ale tribunalelor penale internaţionale care au funcţionat înaintea CPI, pentru fosta Iugoslavie şi Ruanda, astfel: Danemarca, Franţa, Germania, Olanda, Norvegia ş.a.
Problema cea mai mare, în prezent, în ceea ce priveşte posibilitatea efectivă ca CPI să îşi exercite jurisdicţia şi autoritatea este că statele cele mai puternice din punct de vedere militar şi inclusiv membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU cum sunt SUA, Rusia şi China, nu recunosc autoritatea Curţii Penale Internaţionale. Prin urmare, ele nu îşi asumă nici obligaţia de a-i preda pe cei inculpaţi sau condamnaţi de instanţa internaţională. Rămâne, însă, la îndemână ipoteza în care aceştia ar fi prinşi pe teritoriul unui alt stat, care este membru al Tratatului de la Roma privind CPI şi, implicit, are obligaţia de a pune în executare un mandat emis de procurorul internaţional sau de către instanţa internaţională sau dacă, în ţara lor de origine şi unde se adăpostesc, are loc o schimbare a conducerii politice şi guvernul acceptă să fie predaţi.
„Ucrainienii acţionează în sistemul unui război de guerilă”
Când va putea începe o anchetă penală pentru crimele din Ucraina?...
În Ucraina se vor putea ancheta în mod detaliat şi judicios aceste crime numai după ce se va încheia războiul. Deocamdată, este prematur să poată fi întreprinse cercetări, în mod exhaustiv, pentru infracţiuni atât de complexe. Am aflat cu toţii ştirea că autorităţile ucrainiene au pornit cercetări în zonele de conflict unde au redobândit controlul. Este foarte bine pentru că în economia cercetărilor, cu cât sunt mai repede culese mijloacele de probă, cu atât este mai elocventă şi mai calitativă activitatea de probaţiune. O imagine completă, însă, a planurilor criminale, a dimensiunilor lor şi a modului lor de punere în executare este posibil a se contura abia după terminarea războiului, şi numai în ipoteza fericită în care vor exista premise ca învingătorul să permită o investigaţie efectivă.
În prezent, în cele mai multe locuri în care sunt susceptibile astfel de investigaţii, încă se dau lupte crâncene. Urmează un amplu proces de dovedire a existenţei unor crime şi subsecvent, de dovedire a faptului că anumiţi combatanţi au comis una sau alta dintre aceste crime, în funcţie de gradul lor de implicare efectivă şi de rangul ierarhic în care s-au situat. Cu titlu de exemplu, în acest sens, se poate aminti faptul că, deşi Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie s-a înfiinţat în anul 1993, primul inculpat a fost condamnat abia în anul 1998, şi acesta, Dusco Tadic, nu a fost nici pe departe o figură marcantă a războiului, ci doar un fost lider politic mărunt, regional, al sârbilor bosniaci.
Cât despre acest război din Ucraina, este foarte greu de prevăzut când se va termina, pentru că, deşi apare ca atare, el nu este, totuşi, unul clasic, pe tiparul celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia are şi va avea costuri foarte mari, atât materiale, cât şi de vieţi omeneşti, dar nu pare că se va opri până nu va obţine ceva care să poată fi prezentat ca o victorie. Pentru liderul lor, un altfel de final ar însemna un eşec politic de proporţii. Istoria ne arată că poporul rus acceptă în fruntea sa dictatori dintre cei mai cumpliţi, dar nu-i acceptă pe cei care le destramă iluzia că sunt o putere globală, că sunt un imperiu măreţ care domină. Starea frontului din Ucraina este foarte departe de concluzia că se va întâmpla acest lucru, că vor înregistra o victorie.
Războaiele se poartă cu mercenari şi hackeri
Din anumite puncte de vedere, războiul din Ucraina seamănă oarecum cu ceea ce s-a petrecut în Iugoslavia, doar că la o scară mult mai mare şi având premise oarecum diferite. Şi acolo au fost trupe regulate care nu au acceptat să omoare civili, deşi războaiele din fosta Iugoslavia au fost preponderent o natură etnică.
Ca şi în actualul război, au existat în fosta Iugoslavie anumite forţe speciale, însărcinate cu operaţiunile murdare de epurare etnică, miliţii ale forţelor naţionaliste şi mercenari. Aceştia au acţionat de multe ori în nume propriu, încercând în acest fel să mute atenţia de la răspunderea statului şi a forţelor sale armate.
Este din ce în ce mai uzitată această metodă a întrebuinţării unor mercenari sau a aşa-numiţilor operatori privaţi de securitate. În fostele teatre din Afganistan şi Irak, de pildă, S.U.A. au angajat astfel de operatori privaţi de securitate, dotaţi şi înarmaţi chiar la cote superioare trupelor regulate ale statului şi care au avut inclusiv misiuni de pază a unităţilor militare şi a instituţiilor.
Războaiele nu se mai poartă, în prezent, numai cu arme şi numai de către actori statali. Există companii multinaţionale care dispun de surse financiare mai mari decât PIB-ul unei ţări şi care nu ezită să finanţeze războaie pentru acces la resurse, îndeosebi în anumite regiuni din Africa. Cazuistica CPI include implicit crime de război comise în aceste zone şi care sunt sprijinite logistic de aceste entităţi.
Există apoi aceste presiuni create de minorităţi naţionale, în numele cărora se poartă războaie, aşa cum vedem în Ucraina. Nu este lipsit de importanţă să amintim şi războiul electronic, cel pe care îl poartă hackerii şi care poate avea consecinţe extrem de grave. Toată infrastructura digitală a statului Estonia a fost vreme de o săptămână blocată, la un moment dat, după ce au îndepărtat dintr-o piaţa publică o statuie cu ostaşul necunoscut sovietic, şi asta pentru că hackerii ruşi le-au bombardat cibernetic.
Criminali de război, eroi în ţara lor
Cum funcţionează Tribunalul Penal Internaţional? Cum pot fi dovediţi, condamnaţi şi încarceraţi criminalii de război?
Este o structură simplă şi eficientă. Procurorul penal internaţional are în staff-ul lui mai multe categorii de persoane. Mai întâi, sunt procurorii de investigaţie şi apoi sunt procurorii de instanţe. Procurorii de investigaţie au, la rândul lor, investigatori care lucrează în teren. În cazul Iugoslaviei, au existat investigaţii în Bosnia, Serbia, Croaţia. Aveau inclusiv un corp de medici legişti şi specialişti în balistică, care erau în teren, participau la exhumarea victimelor îngropate în gropi comune, făceau investigaţie la locul faptei, aveau specialişti în culegere de informaţii, cu persoane din zona respective, să se găsească rude, care ştiau ce formaţiuni militare au acţionat acolo, luau primele declaraţii. Pe măsură ce anumite informaţii duceau la anumite persoane, persoana era citată să se prezinte la sediul procurorului de la Haga. Era evident o etapă ulterioară, mult ulterioară.
Problema a fost că, deşi formal, toate ţările fostei Iugoslavii recunoşteau autoritatea Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, în realitate, nu erau foarte dornici să-şi predea comandanţii. Pentru ei, erau eroi naţionali. A fost un război de-a şoarecele şi pisica, foarte mulţi ani, a fost nevoie ca în statele respective să se schimbe regimuri. Fostul preşedinte al Serbiei Slobodan Milošević a fost predat după instalarea unui guvern condus de un premier pro-occidental, Zoran Đinđić. După o jumătate de an, premierul a fost asasinat. Au fost probleme foarte mari în interiorul acestor societăţi, şi în Serbia şi în Croaţia. Generalul Ante Gotovina din Croaţia, considerat erou naţional, şi el inculpat, a fost căutat şase-şapte ani, se ascundea în Tenerife. Serviciile secrete croate ştiau unde e, dar n-au vrut să-l predea.
Au fost multe astfel de situaţii, criminalii au fost văzuţi ca eroi naţionali şi li s-au trecut cu vederea crimele de război. Ei sunt blamabili în ochii opiniei publice internaţionale dar, pe de altă parte, ţările lor i-au văzut ca pe nişte eroi. În timp, însă, predarea lor la Tribunalul Penal Internaţional s-a produs, pentru că aveau nevoie de ajutor economic şi susţinere de la statele occidentale.
Cine este procurorul militar Liviu Lascu
Colonelul magistrat Liviu Alexandru Lascu, prim procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, este doctor în drept, cu o lucrare care a tratat ,,Modalităţile de participare la comiterea crimelor date în competenţa instanţelor penale internaţionale", autor a numeroase articole despre procesele de la Tribunalele penale internaţionale pentru fosta Iugoslavie şi Ruanda, cu sediul la Haga. A fost delegat ca punct de contact al României la Reţeaua europeană EUROJUST - Secretariatul pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în perioada 2015 – 2016 şi este profesor de drept procesual penal la Universitatea Agora, din Oradea.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Percheziţii şi reţineri în Bihor după furtul unui seif cu 100.000 euro. Ce au găsit poliţiştii
Se încarcă comentariile...
