PORTRET: Iulia Ursuţa, actrița îndrăgostită de arhitectură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În spatele elevei eminente, a treia pe județ în urma examenului de BAC, se ascunde un suflet de actor care visează să creeze căminele îndrăgostiților.

PROFIL:
NĂSCUTĂ. 10 iunie 1991
EDUCAŢIE. Colegiul Național Emanuil Gojdu
Familie: O soră mai mare, Andra


Povestea Iuliei începe în copilărie când fata care avea o slăbiciune pentru artă și citit și-a dat seama că își poate combina pasiunile într-un singur domeniu. „M-am născut într-o familie de cadre didactice. Mama mea este profesoară de chimie, iar tata, profesor de istorie. În plus, pe linie maternă, aproape toate rudele sunt profesori sau învățători. Asta m-a făcut să caut în sufletul meu alte domenii decât cele umaniste ”, explică Iulia.
Revelația a avut-o la vârsta de patru ani când, aflată la o nuntă în familie, mama a întrebat-o ce poate fi mai frumos decât să unești destinele a doi oameni. Răspunul Iuliei a fost: „Să le construiești un cămin”, așa cum explică adolescenta. De atunci, gândurile Iuliei s-au îndreptat ușor și sigur spre domeniul arhitecturii. „Deși am avut înclinație la limba și literatura  română, am optat pentru profilul matematică-informatică. Mai ales că matematica este materie de admitere la arhitectură”, spune tânăra. În plus, cu un an înainte de admitere, Iulia s-a apucat temeinic de pregătiri și la capitolul desen.

Actriță în timpul liber
Înclinația spre artă și gustul pentru frumos nu au părăsit-o însă pe Iulia. Chiar dacă nu visa la o carieră în domeniu, fata a decis să-și bucure adolescența pătrunzând în tainele scenei. „Întotdeauna m-am simțit atrasă de lumea artei pe care o concep ca pe o continuare firească a existenței mele. În mod staniu nu îmi amintesc exact cum am ajuns în trupa de actori amatori. Știu doar că marțea și vinerea erau zilele pe care le așteptam toată săptămâna, pentru că aveam repetiții”, explică fata.

„Primul spectacol pe care l-am pus în scenă a fost o reinventare a ideii de Nichita Stănescu, care ulterior a devenit poetul meu preferat. Prima reprezentație a fost la Festivalul de Teatru de la Mediaș si a fost un succes, fiind urmată de câteva reprezentații in Oradea. În toamna anului 2008 am fost invitați și în Bookmark, în București, pentru un spectacol de improvizație”, își amintește Iulia.
Spre dezamăgirea tinerei, trupa s-a dizolvat acum un an și din pricina BAC-ului care se apropia vertiginos. Iulia nu a mai făcut alte cursuri de teatru. „Chiar dacă nu fac o carieră din asta, nu am de gând să renunț. În limita timpului pe care îl voi avea, mă voi întoarce din nou pe scenă”, susține acesta. „Este minunat sa fii acolo, aproape de public, să simți cum se pulverizeaza emoțiile în momentul aplauzelor. Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat la teatru este să mă reinventez continuu și să-mi depășesc limitele”, mărturiseşte Iulia.




Întrebări și răspunsuri:

Cum ai trecut de examenul de Bacalaureat?
Mi s-a părut destul de simplu. Am luat media 9.93. Este cea mai mare medie din Colegiul „Emanuil Gojdu”și cea de-a treia din județul Bihor. Adevăratul examen va fi însă admiterea la Arhitectură în Cluj, care se apropie vertiginous.

Vrei să profesezi în țară sau în străinătate?
De când am decis că într-adevăr arhitectura este ceea ce îmi doresc mi-am propus să profesez în țară. România este o țară cu multe oportunități, iar eu ma încăpățânez să sper că lucrurile vor prinde culoare.

De ce nu ai ales să fii artistă cu acte în regulă?
Sora mea, Andra, este artistă în New York, în toate sensurile pe care le cuprinde arta, de la pictură și sculptură , la design vestimentar sau de locuințe. Mi-am spus că ajunge un artist în familie.

Ce-i place:
Iuliei îi place muzica jazz, folk, dar și melodiile dansante. Fata adoră filmele de cinematecă, dar apreciază și noul val de cineaști români. Iubește călătoriile cu trenul, cafeaua cu scorțișoară schițele și cărțile scrise de Camus, Sade, Dostoievski.

Ce nu-i place:
Iulia spune că detest tinerii din „generația trening” care au uitat de existența și valoarea unei rochii. Ea nu înțelege și nu aprobă prejudecata că o femeie frumoasă este obligatoriu incultă sau limitată. De asemenea, tânăra nu agreează spiritual de turmă. Detestă violența domestică.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite